Cel mai mare număr zilnic de solicitanți de azil se înregistrează la Centrul regional de la Timișoara
Articol de Radio Timișoara, 27 septembrie 2023, 18:36
30 de străini ajung în medie, zilnic, la Centrul regional de proceduri şi cazare a solicitanţilor de azil Timişoara din Timișoara, cel mai mare număr din țară.
Pentru a ajuta la preluarea cazurilor și procesarea dosarelor, 8 angajați ai Agenției Uniunii Europene pentru Azil vor sta, în următoarea jumătate de an, în Timișoara, spune directorul centrului, comisar șef de poliție Gabriel Vasilescu.
“Suntem destul de îngreunați în ceea ce facem, ne mai degrevează, ne mai ușurează puțin munca, altfel am fi foarte apăsați de sarcini. Am fost și până acum, dar ne-am făcut treaba în tot acest timp și acesta este un ajutor în plus. Exact asta și dorim, de fapt, este scăderea timpilor de gestionare a situației unui solicitant de azil, de la înregistrarea lui până la luarea unei decizii”, spune Gabriel Vasilescu.
Specialiștii de la Agenția Uniunii Europene pentru Azil vor lucra în patru containere noi, achiziționate pe un program operațional, în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Imigrări.
„Agenția Uniunii Europene pentru Azil, în sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, am putut să furnizăm resurse umane în materie de interpreți, un număr mare de interpreți, la Timișoara dar și național și, de asemenea, am putut pune la dispoziție experți care să poată asista cu procedura de înregistrare și cu procesarea cererilor de azil”, spune reprezentant al agenției în România, Konstantinos Tsamis.
Din cele 7800 de cereri înregistrate în acest an, la nivel național, 6800 de dosare au fost prelucrate la Timișoara.