Primul League Meet din Arad a adunat la start elevi din tot vestul țării
Bătăliile viitorului s-au purtat, în weekend, la Arad, unde zeci de roboți s-au întrecut în concurs.
Articol de Radio Timișoara, 28 ianuarie 2024, 10:46 / actualizat: 31 ianuarie 2024, 9:20
Primul League Meet a fost organizat de campionii mondiali de robotică de la echipa Delta Force din Arad și Universitatea “Aurel Vlaicu”.
În spatele roboților stă munca de luni sau ani de zile a sute de elevi, care au trăit competiția cu emoții maxime.
Primul Leage Meet din Arad a adunat la start elevi Arad, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara.
“Eu am venit de la Timișoara să fac parte din echipa Meeral Robotics de la Colegiul Național C. D. Loga. Este prima oară când particip la ceva de genul acesta în afara Timișoarei și rolul meu în echipă este în mare parte de a proiecta și de a modela anumite componente ale robotului pe care le folosim mai târziu în competiții. A fost foarte tensionată și au fost multe momente din care am avut foarte mult de învățat și atmosferă foarte tensionată” spune Alesia Teculescu, elevă la Liceul Loga.
“Suntem de la echipa Unplugged de la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara. Muncim de foarte mult timp, ne gândim la variante de robot, am încercat zeci de variante de robot până acum. Roboții sunt destul de impredictibili până într-un punct. Depind de factori foarte mici, externi, pe care noi nu putem controla tot timpul”, spune Matei Crăiniceanu, elev la Liceul Lenau.
Campioni și organizatori
Și pentru arădeni tensiunea a fost la cote maxime, pe lângă faptul că au fost organizatori au și concurat, iar unii dintre ei chiar pentru prima dată.
Tensiunea cea mai mare a fost pe terenul de concurs, iar arbitrii au avut un rol esențial și au fost cu ochii în patru.
“Ca arbitru, trebuie să fim atenți la toate mișcările pe care roboții le fac pe teren. Sunt patru roboți pe teren, așa că eu cu colegul meu trebuie să avem grijă în fiecare secundă de toate mișcările pe care le face robotul, deoarece pot lua și penalizări”, spune Mihai Ozarchevizi, membru al echipei campioane Delta Force din Arad.
Concursul este o etapă de calificări pentru campionatul național și a fost înscris pe lista Olimpiadelor și concursurilor oficiale a Ministerului Educației.
Competiția face parte din calendarul oficial al Concursului First Tech Challege, organizat de Nație prin Educație.
O altă competiție regională va avea loc la Arad în cursul lunii februarie.
Reporter: Alex Negru