Dispută între Prefectură și Consiliului Județean Timiș pe tema împărțirii banilor pentru primării
Sumele alocate de administrația județului pentru primăriile din județ au ajuns motiv de dispută între Instituția Prefectului și Consiliul Județean Timiș.
Articol de Radio Timișoara, 29 ianuarie 2024, 18:09
Instituția Prefectului a atacat hotărârile Consiliului Județean Timiș privind repartizarea sumelor din fondul pus la dispoziția Consiliului Județean și a celor defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
“În urma controlului de legalitate […] Serviciul Juridic a constatat lipsa unor criterii concrete și justificate în ceea ce privește realizarea repartizării sumelor din fondul pus la dispoziția Consiliului Județean pentru unitățile administrativ-teritoriale din județul Timiș pe anul 2024 și a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pe anul 2024. Un singur exemplu: comuna Margina are cea mai extinsă rețea de drumuri comunale din județ, în lungime de 57 de km. A solicitat o finanțare de 2.000.0000 de lei și a primit suma infimă de 245.000 lei, cu mult sub alte comune ce au un număr mult mai redus de kilometri”, transmite Instituția Prefectului.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica (PNL), îl acuză pe prefectul Mihai Ritivoiu (PSD) că a blocat peste 64 de milioane de lei destinați județului.
“Nu există temei legal pentru decizia prefectului, este pură răzbunare politică. Hotărârile nu încalcă niciun articol de lege. Din păcate, cel mai probabil, aceşti bani se vor pierde deoarece procedura e greoaie şi dacă depăşeşte un an, fondurile avute în discuţie ajung la bugetul de stat. Prefectura a comunicat nişte grafice privind alocările de fonduri, pe partide politice, fapt profund greşit. În mod normal, prefectul nu ar trebui să facă politică, dar nu a rezistat comenzii venite pe linie de partid, de la PSD”, a afirmat Alin Nica.
Bugetele locale ale primăriilor timişene urmează să fie votate de consiliile locale fără sumele alocate de Consiliul Judeţean Timiş.