7 februarie: Ziua internațională a cititului împreună
În prima zi de miercuri a lunii februarie, sărbătorim cititul cu voce tare, în fața unui grup.
Articol de Radio Timișoara, 7 februarie 2024, 05:25 / actualizat: 7 februarie 2024, 8:22
În lume, această zi se numește Read Aloud Day, iar la noi este este Ziua Internațională a Cititului Împreună.
Este o zi dedicată nu doar cititului, ci și artei cititului cu voce tare, pentru o audiență. Înainte ca scrisul să fie inventat, oamenii au transmis povești din generație în generație. Poveștile transmise pe cale orală au fost primul mod de a păstra cunoștințele, gândirea și creativitatea omenirii.
Sărbătorirea acestei zile ne ajută să reînnoim această tradiție și să promovăm alfabetizarea.
Ziua Internațională a Cititului Împreună a fost creată de o organizație nonguvernamentală, numită LitWorld, cu sediul în orașul american New York. Inițiativa și-a propus încă de la început să strângă oameni și comunități prin puterea cuvintelor.
Evenimentul este celebrat în peste 170 de țări.
Foto: pexels.com