Grupa României în Liga Națiunilor
Naţionala de fotbal a României va evolua în Grupa C2 din ediţia 2024-2025 a Liga Naţiunilor, alături de Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara la Paris.
Articol de Adrian Schindarli, 8 februarie 2024, 19:42
Ultima echipă din grupa a doua a eşalonului trei valoric al competiţiei va fi decisă în martie, când se va juca un play-out între Lituania şi Gibraltar, învinsa urmând să retrogradeze în Liga D, iar învingătoarea va evolua în grupa României.
România a fost principalul cap de serie în urnele Ligii C.
Meciurile din faza grupelor se vor disputa în următoarele perioade:
Etapa 1: 5-7 septembrie 2024
Etapa 2: 8-10 septembrie 2024
Etapa 3: 10-12 octombrie 2024
Etapa 4: 13-15 octombrie 2024
Etapa 5: 14-16 noiembrie 2024
Etapa 6: 17-19 noiembrie 2024
Componenţa Ligii C
Grupa C1: Suedia, Azerbaidjan, Slovacia, Estonia;
Grupa C2: România, Kosovo, Cipru, Lituania/Gibraltar;
Grupa C3: Luxemburg, Bulgaria, Irlanda de Nord, Belarus;
Grupa C4: Armenia, Feroe, Macedonia de Nord, Letonia.