Fără apă caldă și rece în zona Take Ionescu
Consumatorii care locuiesc în zona de nord a Timișoarei rămân astăzi fără apă rece și caldă.
Articol de Radio Timișoara, 20 februarie 2024, 06:00
Echipele societății Aquatim efectuează, între orele 8.00 și 18.00, o lucrare de conectare de conducte la pe bulevardul Take Ionescu, la intersecție cu străzile Tapia și Înfrățirii.
Aquatim precizează că lucrările fac parte dintr-un proiect de execuție a rețelelor de apă și canalizare Timișoara Nord – Lot 1.
Pe durata lucrărilor se întrerupe furnizarea apei pe străzile Bulevardul Take Ionescu, Tapia, Înfrățirii, Zimbrului, Titan, Alexandru Golescu, Enric Baader și la Punctul Termic de pe strada Nicu Filipescu.
Drept urmare, Colterm întrerupe între 8.00 și 18.00, furnizarea apei calde de consum și a apei reci hidrofor la punctele termice 19 și 20.
Vor fi afectați consumatorii arondați care locuiesc pe străzile Vasile Goldiș, Filipescu, Reg. 13 Călărași, Semenic, Take Ionescu, Dr. A. Martha, Baader, Al. Golescu, Înfrățirii, Tapia, Drăgășani – în total un număr de 39 de branșamente.
La finalizarea lucrărilor, apa de la robinete poate să fie tulbure și nu se recomandă folosirea ei decât după ce s-a limpezit complet.