Două decese în Timiș din cauza gripei în acest sezon
Două decese au fost confirmate în Timiș ca urmare a gripei, în acest sezon rece, arată datele Direcției de Sănătate Publică.
Articol de Radio Timișoara, 21 februarie 2024, 10:29
Cel mai recent caz de deces din cauza gripei este al unei femei, în vârstă de 81 de ani. Aceasta a murit la Spitalul Municipal din Timișoara, după o infecție cu virusul gripal AH1 și care avea și boli asociate.
În ultima săptamână, în Timiş au fost confirmate aproape o 1.600 de infecţii respiratorii, 85 de cazuri de gripă, şi 220 de cazuri de pneumonie, în scădere comparativ cu săptămâna precedentă.
Tot în această perioadă au fost depistate pozitiv 23 de persoane la COVID-19, dintre care 9 au vârste sub 18 ani.
În acest segment nu a fost înregistrat niciun deces.