Unul din cinci muncitori străini aduşi de companiile din Arad fuge în vestul Europei
Serviciul de Imigrări Arad estimează că 20% din forța de muncă importată din spațiul extracomunitar se pierde.
Articol de Radio Timișoara, 26 februarie 2024, 15:18
Şeful Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Arad, comisarul-şef de poliţie Ciprian-Dănuţ Blidar, spune că unul din cinci muncitori străini aduşi de companiile din Arad din ţări non-UE nu reuşeşte să facă vechime pentru că fuge din ţară ilegal la scurt timp.
Potrivit Serviciul pentru Imigrări, companiile din judeţ au depus, în 2023, solicitări pentru a angaja 3561 de muncitori non-UE, iar 2344 au fost aprobate. Restul au fost respinse pentru că documentaţiile nu erau complete sau pentru “risc de migraţie ilegală”.
Comisarul-şef a declarat că mulţi dintre muncitorii care şi-au abandonat angajatorii au fost prinşi ulterior în tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
În plus, unele companii nu au anunţat autorităţile în termenul legal de 10 zile despre plecare muncitorilor. Drept urmare, au fost amendate cu sume cuprinse între 1.000 şi 3.000 de lei.
Cei mai mulţi muncitori care ajung la Arad sunt necalificaţi şi sunt veniţi din Sri Lanka, Nepal, India, Maroc şi Bangladesh.