Bara a debutat cu dreptul la Nagpur (ITF)
Jucătoarea bihoreană de tenis Irina Bara a obţinut două victorii, una la simplu şi alta la dublu, azi, la turneul ITF de la Nagpur (India), informează Agerpres. Bara este principala favorită a turneului dotat cu premii de 35.000 de dolari.
Articol de Viorel Jurcut, 6 martie 2024, 15:23
Compatrioata noastră a dispus în primul tur la simplu de jucătoarea indiană Akanksha Dileep Nitture (20 ani, 1.316 WTA), cu 6-1, 6-3, după o oră şi 10 minute. Următoarea sa adversară va fi din Coreea de Sud, Yeon-Woo Ku (20 ani, 525 WTA). La dublu, Bara şi slovena Dalila Jakupovic, principalele favorite, au dispus de cuplul indian Humera Baharmus/Pooja Ingale cu 6-1, 6-2, urmând să joace în sferturi cu perechea Thasaporn Naklo (Thailanda)/Akiko Omae (Japonia).