Mesajul Regelui Mihai I de Crăciun: Sper ca, de aici încolo, domnia legii să fie de neclintit
Naţiunea română a avut de făcut o importantă alegere democratică la sfârşitul anului şi sper ca domnia legii şi respectul faţă de rostul instituţiilor statului să fie neclintit, transmite Regele Mihai I în mesajul său de Crăciun, apreciind „ataşamentul” românilor faţă de Coroană.
Articol de Radio Timișoara, 24 decembrie 2014, 18:09 / actualizat: 24 decembrie 2014, 20:13
„Români, este al şaptezeci şi cincilea an în care mă adresez vouă de Crăciun. România anului 2014 este atât de diferită de cea a lui 1940 când, la vârsta de 19 ani abia împliniţi, am primit onoarea de a fi, din nou, Suveranul vostru. Şi atât de diferită de cea a întunecatului an 1989, când vă încurajam de departe, din exil. Anul acesta, Europa a sărbătorit 25 de ani de la căderea dictaturii comuniste. Iar Bucureştiul a fost, pentru două zile, capitala morală a continentului, prin prezenţa atâtor lideri democratici care au scris istoria ultimului sfert de secol. Să ne plecăm adânc în memoria românilor, atât de mulţi la număr, victime ale negrei perioade din 1945 până în 1989!”, se arată în mesajul de Crăciun al Regelui Mihai I transmis miercuri.
„Naţiunea noastră a avut de făcut la sfârşitul anului o importantă alegere democratică. Neaşteptat de mulţi oameni şi-au exercitat dreptul de vot, ceea ce dă speranţă şi bucurie. Ţara însă trebuie să rămână unită, fiindcă interesele fundamentale ale României sunt deasupra conjuncturii, deasupra puterii vremelnice şi a preferinţelor politice. Sper ca, de aici încolo, domnia legii şi respectul faţă de rostul instituţiilor Statului să fie de neclintit”, precizează Regele Mihai I.
Suveranul apreciază „afecţiunea şi încrederea” românilor, subliniind că împreună cu Regina primeşte „cu bucurie” ataşamentul lor faţă de Coroană.
Regele Mihai I precizează că 2014 a adus satisfacţii Casei Regale.
„Familia Regală a vizitat Israelul, pentru prima oară de la fondarea acestui stat. Acolo, la Ierusalim, sălăşluieşte aşezământul ortodox ridicat sub domnia bunicilor mei, Regele Ferdinand I şi Regina Maria. Fiica mea, Margareta, m-a reprezentat la Yad Vashem, unde Regina Elena, mama mea, are numele înscris în piatră, în calitate de Drept Între Popoare. Membrii Familiei mele au vizitat Suedia, Marea Britanie, Italia, Marocul, Iordania, Italia, Germania, Qatar, Bulgaria, Grecia şi Turcia. Peste tot, Casa Regală a dus un mesaj primit cu respect, spre binele relaţiilor ţării noastre cu restul lumii. În ţară, Principesa Moştenitoare, Principele Radu şi, de doi ani încoace, Principele Nicolae, au fost săptămână de săptămână în oraşe şi comune din toate colţurile ţării, inspirând şi dând curaj comunităţilor locale. Un mare număr de instituţii şi organizaţii au primit nume sau patronaj regal, simţindu-se conectate la stabilitate, respectabilitate şi continuitate. Curtea de Argeş este prima urbe care a primit titlul de «Oraş Regal»”, se arată în mesaj.
Regele Mihai I mai precizează că Familia Regală continuă munca socială începută de Regina Elisabeta a României acum un secol şi jumătate, implicându-se în proiecte educaţionale, culturale, de voluntariat şi de răspundere socială.
Totodată, el afirmă că, „prin viaţa pe care i-a dat-o prezenţa Familiei mele, Castelul Peleş s-a transformat dintr-un muzeu naţional într-un martor al continuităţii şi suveranităţii noastre, ca stat european”.
Pe de altă parte, el aduce „laudă iniţiativei individuale”, apreciind faptul că sectorul privat din România „s-a străduit să sporească prosperitatea societăţii noastre, chiar în condiţii descurajante, dând dovadă de creativitate, însufleţire şi patriotism”.
Regele exprimă recunoştinţă militarilor români „admiraţi în lumea transatlantică pentru cât de mult realizează cu resurse financiare atât de modeste”.
„Gândul meu se îndreaptă către bătrânii singuri, către copiii care cresc departe de ai lor, către cei de toate vârstele care nu au cum să-şi vadă de sănătate aşa cum trebuie. În zilele acestea, ne gândim la lecţia de iubire, suferinţă şi modestie a Domnului Nostru Isus Hristos. Naşterea Domnului aduce cu sine un desăvârşit exemplu de bunătate, de altruism, de grijă faţă de aproapele tău şi un neclintit ataşament faţă de familie. Întregii noastre naţiuni, trăitoare în ţară şi în Republica Moldova, precum şi tuturor românilor din alte părţi ale lumii, iubirea şi nădejdea mea!”, se mai arată în mesajul de Crăciun al Regelui Mihai I.