Angajații Poștei din Arad au protestat pentru salarii mai mari
Aproximativ 400 de angajaţi ai oficiilor poştale din judeţul Arad au oprit lucrul timp de două ore, în cadrul unei greve de avertisment.
Articol de Radio Timișoara, 20 martie 2024, 16:31
Angajații Poștei din Arad solicită încheierea noului contract colectiv de muncă, majorări de salarii şi condiţii mai bune de muncă.
La sediul central al Poştei Arad, de lângă Gara Centrală din municipiu, au ieşit în stradă aproximativ 100 dintre protestatari.
Liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România – filiala Arad, Radu Fiţiu, spune că prima cerere este încheierea unui nou contract colectiv de muncă, pentru că cel anterior a expirat la 31 ianuarie.
“Este o grevă de avertisment de două ore, însă din 29 martie intrăm în grevă generală dacă nu se va ajunge la o înţelegere”, spune Radu Fiţiu.
Protestatarii mai cer salarii majorate, dar şi condiţii mai bune de muncă.
Unele plăți în județ au întârziat pentru că la protest au luat parte și șoferii curselor de valori. În plus, au fost oprite relaţiile cu publicul la toate oficiile poştale, cu excepţia unuia din municipiul Arad.
Foto: aradon.ro