Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Simona a pierdut meciul revenirii în circuitul WTA

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3, azi-noapte, în prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), informează Agerpres. Și celelalte românce au cedat aseară, în primul tur.

Simona a pierdut meciul revenirii în circuitul WTA

Articol de Viorel Jurcut, 20 martie 2024, 07:48

Halep (32 ani) s-a înclinat după aproape două ore de joc (1 h 58 min), având o evoluţie promiţătoare, în ciuda absenţei sale îndelungate. A fost revenirea compatrioatei noastre în circuitul profesionist, după o absenţă de un an şi jumătate.

Fostul lider mondial a pierdut la zero primul ghem al meciului, dar apoi a jucat excelent în faţa unei adversare care a avut un debut dificil de sezon, cu multe accidentări şi rezultate neconcludente. Halep a câştigat primul set cu un sec 6-1, după un game şase extrem de lung (circa 10 minute), în care românca a salvat cinci mingi de break.

Simona Halep a început cu dreptul actul secund, dar apoi comis câteva greşeli şi Badosa (26 ani, 80 WTA) a reuşit să întoarcă scorul, desprinzându-se la 3-1. Jocul a fost echilibrat în continuare, cu erori de ambele părţi, Halep dând semne de oboseală, iar la 5-4 pentru Badosa românca a avut nevoie de îngrijiri medicale la umărul drept, pe care l-a forţat la un vole drive.

În decisiv, jocul a fost echilibrat în primele patru ghemuri (2-2), după care Badosa s-a desprins, profitând de erorile tot mai numeroase ale Simonei Halep, care a părut epuizată în unele momente de efortul depus. Iberica a reuşit să închidă conturile, cu 6-3, în ciuda faptului că în ultimele game-uri a şchiopătat.

Și celelalte două jucătoare române au cedat în runda inaugurală a turneului de la Miami: Ana Bogdan a fost învinsă de Katerina Siniakova cu scorul de 6-2, 6-4, iar Jaqueline Cristian a cedat tot după două acte, 7-6, 6-2 la franţuzoaica Diane Parry.

Todoni caută intrarea în Top 100, peste Ocean
Tenis vineri, 21 februarie 2025, 17:43

Todoni caută intrarea în Top 100, peste Ocean

Urmează apoi evoluţii la întrecerile din SUA, Indian Wells și Miami pentru sportiva timişoreană. În vârstă de 20 de ani, Todoni a debutat...

Todoni caută intrarea în Top 100, peste Ocean
Sorana Cîrstea, în „sferturi” la Dubai, după un meci de trei ore
Tenis joi, 20 februarie 2025, 10:37

Sorana Cîrstea, în „sferturi” la Dubai, după un meci de trei ore

A fost 7-6 (7/5), 3-6, 7-5. Cîrstea (34 ani, 89 WTA) s-a impus după trei ore de joc în faţa numărului nouă mondial și o va înfrunta, în faza...

Sorana Cîrstea, în „sferturi” la Dubai, după un meci de trei ore
Cîrstea avansează pe tabloul de la Dubai, Begu este eliminată în primul tur
Tenis luni, 17 februarie 2025, 14:39

Cîrstea avansează pe tabloul de la Dubai, Begu este eliminată în primul tur

Meciul a durat o oră şi 14 minute. În turul doi, Cîrstea va evolua cu americanca Alycia Parks, locul 74 WTA. În schimb, Irina Begu, locul 78...

Cîrstea avansează pe tabloul de la Dubai, Begu este eliminată în primul tur
Gabriela Ruse, calificată pe tabloul principal la Doha
Tenis sâmbătă, 8 februarie 2025, 20:47

Gabriela Ruse, calificată pe tabloul principal la Doha

Ruse (27 ani, 112 WTA) s-a impus după aproape două ore (1 h 53 min), la a doua sa confruntare cu Saville (30 ani, 125 WTA). Ruse, care în primul...

Gabriela Ruse, calificată pe tabloul principal la Doha
Tenis vineri, 7 februarie 2025, 09:29

Transylvania nu le priește româncelor

Țara noastră a avut șase jucătoare pe tabloul principal al turneului WTA 250 de la Cluj-Napoca. Jaqueline Crisitna (favorită 8), Sorana Cîrstea...

Transylvania nu le priește româncelor
Tenis miercuri, 5 februarie 2025, 08:36

Simona Halep, ezitantă în privinţa finalului carierei sale | AUDIO

„Sunt împăcată, ştiu că nu am greşit cu nimic faţă de tenis. În acest moment vreau doar să mă odihnesc, sunt o jucătoare profesionistă...

Simona Halep, ezitantă în privinţa finalului carierei sale | AUDIO
Tenis marți, 4 februarie 2025, 15:14

Todoni a fost nevoită să refuze șansa unui loc pe tabloul principal

Un loc s-a eliberat astăzi, prin retragerea nemțoaicei Laura Sigemund, dar Todoni a declinat invitația de a juca în calitate de lucky looser....

Todoni a fost nevoită să refuze șansa unui loc pe tabloul principal
Tenis duminică, 2 februarie 2025, 15:39

Todoni ratează accesul pe tabloul principal la Cluj Napoca

Sportiva bănățeană a cedat după doar două seturi, deși a început foarte bine partida cu Daria Snigur; ucraineanca s-a impus cu 7-6, 6-4....

Todoni ratează accesul pe tabloul principal la Cluj Napoca