Trafic restricționat pe mai multe drumuri naționale pentru reparații
Circulația rutieră este restricționată pe mai multe drumuri naționale din vestul țării, unde se desfășoară lucrări de reparații.
Articol de Radio Timișoara, 27 martie 2024, 06:30
Potrivit Regionalei de Drumuri Timișoara, se lucrează la reabilitarea părții carosabile în județul Arad, la Vârfurile şi între Pecica și Nădlac, în Timiș – între Coșava și Coșevița, dar și în Caraș Severin – între Băile Herculane şi Domașnea.
De asemenea, se lucrează pe centura de nord a Timișoarei, la podul peste canalul Behela, pe centura Arad, la pasajul peste calea ferată din zona CET spre Curtici, şi pe DN 76, la podul peste Mureș, la Șoimuș, în județul Hunedoara.
Pe durata acestor lucrări, traficul este dirijat cu semafoare montate temporar.
Foto: DRDP Timișoara