Mai multe posibilități de votare pentru propunerile din bugetul participativ al Timișoarei
Interesul cetățenilor față de dezbaterea proiectului de bugetare participativă, propus de Primăria Timișoara, a fost redus.
Articol de Radio Timișoara, 4 aprilie 2024, 19:09
Primăria Timișoara alocă, în 2024, suma de 4 milioane de lei în cadrul proiectului de bugetare participativă.
Astăzi a fost programată o dezbatere publică pe marginea acestui buget, însă participarea timișorenilor a fost sub așteptări.
Unul dintre puținii cetățeni prezenți la dezbatere, președintele Consiliului de Cartier Dâmbovița, Aurora Pricop, a propus ca și vârstnicii să aibă posibilitatea să voteze proiectele propuse.
“Cartierul Dâmbovița are foarte mulți copii și vârstnici. Vârstnicii nu au posibilitatea de a vota proiectele cartierului Dâmbovița. Este un pic greu acolo cu trimisul SMS-ului, cu revenire. Ei nu au telefoane smart cum au tinerii”, spune Aurora Pricop.
Votul va putea fi dat și offline, cu sprijinul președinților de cartier, a precizat șefa Biroului Guvernare Participativă din cadrul Primăriei, Despina Ungureanu, care a detaliat și calendarul de anul acesta al campaniei “Timișoara Decide”.
“Regulamentul final urmează să fie aprobat în luna aprilie în Consiliul Local, urmând ca apoi noi să deschidem apelul pentru selecția membrilor externi în comisia de buget participativ. În perioada mai-iunie va fi etapa de depunere de propuneri, în luna iulie va fi etapa de analiză, urmând ca în august-septembrie să existe etapa de vot, acea perioadă de 30 de zile prin care se va putea vota online și vom avea și o opțiune de a vota offline prin intermediul și cu sprijinul managerul de cartier”, spune Despina Ungureanu.
Noutatea acestui an este că orașul a fost împărțit în opt zone, fiecare urmând să aibă o alocare de 500.000 de lei.