Peste 100 de tone de deşeuri, blocate la frontiera de vest
Autorităţile din Arad şi Bihor au blocat intrarea în ţară a cinci autocamioane încărcate cu deşeuri, după ce au constatat că transporturile sunt ilegale.
Articol de Radio Timișoara, 10 aprilie 2024, 12:14
Cele peste 100 de tone de deșeuri erau aduse din Olanda, Germania, Austria, Slovenia şi Slovacia.
Autocamioanele au fost verificate la Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac II şi Borş II, de poliţiştii de frontieră, comisarii Gărzii de Mediu şi responsabili de la Protecţia Consumatorului.
Potrivit unui Poliției de Frontieră Arad, autovehiculele sunt înmatriculate în România, Olanda şi Ungaria, iar din documente reieşea că sunt încărcate cu ajutoare umanitare, mobilă second-hand, metale neferoase, echipamente pentru sporturi de iarnă şi ambalaje din plastic. Autorităţile au constatat însă că este vorba de deşeuri ce proveneau de la firme din Olanda, Germania, Austria, Slovenia şi Slovacia şi urmau să fie descărcate la firme din România.
În urma verificărilor, s-a constatat că şoferii nu deţin documente complete necesare importului de deşeuri. În consecinţă, autorităţile competente nu au permis accesul mijloacelor de transport pe teritoriul României, a transmis Poliţia de Frontieră.