Colterm oprește apa caldă în zona Calea Aradului
Consumatorii care locuiesc în zona Calea Aradului din Timișoara nu vor avea astăzi apă caldă la robinete.
Articol de Radio Timișoara, 16 aprilie 2024, 06:00 / actualizat: 16 aprilie 2024, 8:22
Colterm anunță că întrerupe, între orele 8.00 și 14.00, furnizarea apei calde la punctul termic 37.
Măsura se impune pentru remedierea unei defecțiuni tehnice apărute la rețeaua primară de termoficare.
Vor fi afectați consumatorii care locuiesc pe Calea Aradului, străzile Carei, Cugir, Dej, Felix – în total, 26 de branșamente.
La finalizarea lucrărilor, este posibil ca la robinetele consumatorilor să curgă apă tulbure, motiv pentru care nu se recomandă folosirea în scopuri menajere decât după ce s-a limpezit.