AUDIO / CFR Timișoara dă lovitura pe final la Deva
În derby-ul etapei a 4-a din play-off-ul Ligii I de fotbal în sală, CFR Timișoara a învins, în deplasare, rivala zonală CSM Deva.
Articol de Gabriel Toth, 21 aprilie 2024, 21:57
A fost 2-1 pentru bănățeni, care au întors rezultatul după ce au fost conduși și au dat lovitura în secvențele finale.
La pauză a fost scor alb, cu ocazii de ambele părți, însă partea secundă a fost mult mai animată. A doua repriză a debutat cu o serie de ratori ale gazdelor, mai ales prin Savio, Simic și Gavrilă.
Deschiderea de scor s-a produs în cele din urmă în minutul 26, când Savio Valadares a înscris din vole. În minutul următor, CFR a egalat, prin Valentin Ilaș, care a profitat de o greșeală a apărătorilor hunedoreni și a înscris.
Golul care a înclinat balanța în favoarea CFR-ului a venit în ultimul minut și a fost înscris de Mihnea Toader.
Unul dintre eroii bănățenilor în jocul de azi a fost foarte tânărul portar Daniel Gurin, titularizat și prin prisma absențelor importante din lot:
Antrenorul-jucător al CFR-ului Robert Lupu, consideră că ambele echipe au făcut un meci mare și a vorbit despre șansele mărite ale formației sale de a prinde finala:
Robert Lupu, care a petrecut opt ani ca jucător la Deva, a vorbit despre publicul și echipa actuală de sub Cetate:
CFR ajunge la 52 de puncte și se distanțează la patru lungimi de învinsa ei de astăzi, având prima șansă la calificarea în finală. Lider e în continuare United Galați, cu 58 de puncte, care e deja sigură de prezența în ultimul act.