Alpinistul Adrian Ahriţculesei a pornit în prima rotaţie de aclimatizare pe Everest
Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroșani, este cunoscut pentru performanţa de a fi primul bărbat din România care a încheiat “Circuitul celor şapte vulcani”.
Articol de Radio Timișoara, 25 aprilie 2024, 13:55
Adrian Ahriţculesei se află într-o nouă expediţie în care şi-a propus să cucerească cel mai înalt vârf din lume, Everest (8.848 metri).
Alpinistul a pornit în prima rotaţie de aclimatizare pe Everest, plecând din Tabăra de Bază (5.300 metri) spre Tabăra 1 – Camp 1 (6.100 metri) unde va rămâne pe parcursul nopţii. Ulterior, Ahriţculesei va urca în Tabăra 2- Camp 2 (6.400 metri), unde va dormi încă o noapte, după care va reveni în Tabăra de Bază.
“La finalul celei de-a doua rotaţii de aclimatizare, alpiniştii se întorc la Tabăra de Bază, de unde vor aştepta momentul în care vor putea ataca vârful Everest”, spune managerul sportivului, Ştefan Adrian Jurca.
Expediţia se va încheia pe 30 mai, interval în care alpinistul din Petroşani va trece prin mai multe etape de aclimatizare până la momentul în care va ataca vârful.
În vârstă de 40 de ani, absolvent al Facultăţii de educaţie fizică şi sport din Timişoara, Adrian Ahriţculesei lucrează ca optometrist la o firmă din Petroşani.