Ascultă Radio Timișoara Live

Cine este debutantul de 17 ani cu care CFR Timișoara s-a calificat în finală | AUDIO

CFR Timișoara a acces în finala Ligii I de fotbal în sală după victoria de ieri. Feroviarii au trecut cu 7-5 (1-2), acasă, de campioana United Galați.

Cine este debutantul de 17 ani cu care CFR Timișoara s-a calificat în finală | AUDIO
Foto: Mihai Giuroiu via CSF CFR 1933 Timișoara

Articol de Adrian Schindarli, 1 mai 2024, 08:51

În cele mai recente două partide – cea de ieri și victoria cu CSM Deva, 2-1, în deplasare – CFR a avut în poartă un jucător în vârstă de 17 ani, Daniel Gurin. El a debutat în 2024 la seniori și avea foarte puține minute jucate până la aceste derby-uri, la care a fost integralist.

Gurin a închis poarta mai ales la Deva, la duelul direct pentru locul al doilea, cel ce duce în finala campionatului. Timișorenii au mers ca mielul la tăiere sub cetate, în condițiile accidentărilor lui Wellington și portarului titular Theodor Lungu-Badea (U23) și absenței lui George David (U23), plecat acasă, la Buzău.

Daniel Gurin a fost titularizat din nevoia de a avea un jucător U23 pe teren, așa cum prevede regulamentul, dar prestația sa a întrecut orice așteptări. Gurin este portar la echipa de fotbal pe teren mare CSC Săcălaz, din Liga a VI-a Timiș, și practic futsalul este un hobby pentru el.

Antrenorul Robert Lupu a avut cuvinte frumoase despre Gurin, chiar dacă portarul născut la 27 septembrie 2006 a încasat ieri trei goluri de la distanță:

CFR Timișoara mai joacă în play-off marți, 7 mai, ora 18.00, pe terenul lui FK Odorheiu Secuiesc și mai poate spera chiar la locul I. Dacă înving în Harghita, iar CSM Deva bate United, la Galați (sâmbătă, 4 mai, ora 12.00), timișorenii termină primii și vor disputa acasă un eventual meci decisiv al finalei cu United Galați.

Antrenorul jucător al bănățenilor, Robert Lupu, a vorbit despre șansele la locul I și despre evoluția sa în meciul de ieri cu United Galați:

Pretenții diminuate la CFR Timișoara
Alte Sporturi joi, 29 august 2024, 08:08

Pretenții diminuate la CFR Timișoara

Deși este vicecampioană și finalistă a Cupei României, CFR se va lupta sezonul viitor pentru menținerea în prima ligă. Bănățenii i-au...

Pretenții diminuate la CFR Timișoara
A câștigat-o la Paris, a primit-o la București
Alte Sporturi sâmbătă, 17 august 2024, 07:55

A câștigat-o la Paris, a primit-o la București

Medalia i-a fost decernată de Octavian Morariu, membru al Comitetului Internaţional Olimpic pentru România, în timp ce mascota şi programul...

A câștigat-o la Paris, a primit-o la București
CSM Oradea, gazdă a unei grupe din Liga Campionilor
Alte Sporturi miercuri, 14 august 2024, 07:29

CSM Oradea, gazdă a unei grupe din Liga Campionilor

Campioana Steaua va evolua direct în Grupa A a competiţiei, alături de VK Novi Beograd (Serbia), Hannover 1898 (Germania) şi câştigătoarea...

CSM Oradea, gazdă a unei grupe din Liga Campionilor
„Jocurile Olimpice de la Paris au fost primele într-o nouă eră”
Alte Sporturi luni, 12 august 2024, 09:29

„Jocurile Olimpice de la Paris au fost primele într-o nouă eră”

„Jocurile Olimpice de la Paris 2024 au fost o sărbătoare a celor mai buni sportivi şi a sportului’, a spus Bach în faţa sportivilor care...

„Jocurile Olimpice de la Paris au fost primele într-o nouă eră”
Alte Sporturi duminică, 11 august 2024, 12:29

Jocurile Olimpice de la Paris se încheie în această seară. Mihaela Cambei va fi pordrapelul României

Timp de două săptămâni, peste 10.500 de sportivi au luptat pentru gloria olimpică. Următoarea ediţia a Jocurilor Olimpice de vară va avea loc...

Jocurile Olimpice de la Paris se încheie în această seară. Mihaela Cambei va fi pordrapelul României
Alte Sporturi duminică, 11 august 2024, 12:25

Bronzul Anei Maria Bărbosu, prima medalie olimpică a României la gimnastică, după 12 ani

“Ana Maria Bărbosu îşi recapătă medalia de bronz la sol la Jocurile Olimpice de la Paris, spre bucuria ei, dar şi a tuturor celor care au...

Bronzul Anei Maria Bărbosu, prima medalie olimpică a României la gimnastică, după 12 ani
Alte Sporturi miercuri, 7 august 2024, 16:26

Cătălin Chirilă s-a calificat direct în semifinalele probei de canoe, cu record olimpic

‘Timpul este irelevant, să fiu sincer, am mers cu timpi şi mai buni decât cel atins aici cu vânt ceva mai mic. Eu nu mă gândesc la timp,...

Cătălin Chirilă s-a calificat direct în semifinalele probei de canoe, cu record olimpic
Alte Sporturi luni, 5 august 2024, 18:51

AUDIO | Ana Bărbosu, în lacrimi după ratarea podiumului la contestaţia SUA: „Se întâmplă cam multe lucruri…”

Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la...

AUDIO | Ana Bărbosu, în lacrimi după ratarea podiumului la contestaţia SUA: „Se întâmplă cam multe lucruri…”