Festivalul „Din comoara satului” ajunge la ediția a XVI-a. Ultima săptămână de înscrieri în concurs
În perioada 20-23 mai se va derula o nouă ediție Festivalului „Din comoara satului”, organizat de Asociația Pro Datina, care marchează totodată 15 ani de activitate.
Articol de Daniela Bacila, 9 mai 2024, 14:19
Festivalul se desfășoară pe secțiunea soliști vocali de muzică populară, cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 ani. Pot participa la concurs numai interpreți amatori din toate zonele etnofolclorice ale țării, fără să fie angajați cu carte de muncă la un ansamblu folcloric și care nu au luat Marele Premiu sau Premiul I în edițiile anterioare.
Înscrierile se fac până vineri, 17 mai. Concurenții vor trimite materialele necesare înscrierii: copia de buletin, fișa de înscriere, anexa 1 sau 2 a fișei – după caz și partitura cântecului cu acompaniament la adresa de e-mail: prodatina@yahoo.com, cu subiectul DIN COMOARA SATULUI 2024.
Preselecția concurenților va avea loc luni, 20 mai, de la ora 12:00, la sediul Centrului de Cultură și Artă din Timișoara, str. Emanoil Ungureanu nr.1.
Festivalul „Din comoara satului” va începe miercuri, 22 mai 2024, ora 19:00, cu concursul propriu-zis, recitalurile interpreților invitați și Gala Laureaților, care se vor desfășura pe Scena de Vară a Casei de Cultură Ghiroda, Timiș.
După concurs vor urca pe scenă Petrică Miulescu Irimică, Ciprian Roman, tinerii interpreți Cătălina Rotaru, Cornelia Orleanu, Alexandra Acs și Vlad Lință. Nu vor lipsi ansamblurile din Ghiroda: Cununa Timișului, Datina și Flori din câmpie. Acompaniamentul este asigurat de Taraful Pro datina condus de prof. Adrian Scorobete. Prezintă Felicia Stoian.
Spectacol aniversar Pro Datina – 15 ani de activitate
Joi, 23 mai 2024, ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național MIHAI EMINESCU din Timișoara, se va desfășura un spectacol aniversar intitulat Ciprian Pop și file de poveste Din comoara satului. Spectacolul marchează 15 ani de activitate a Asociației PRO DATINA. Invitați în spectacol: Andreea Voica, Liliana Laichici, Felicia Stoian, Angelica Flutur, Oana Bozga, Virginia Irimuș, Beatrice Băndoiu și Narcisa Băleanu. Prezintă Iuliana Tudor.
Mai multe detalii pe pagina Asociației Pro Datina.