Pieton lovit mortal de mașină după ce a traversat pe roșu în Timișoara
Un bărbat de 75 de ani, care a traversat strada prin loc marcat, dar pe culoarea roşie a semaforului, în Timişoara, a fost lovit mortal de mașină,.
Articol de Radio Timișoara, 10 mai 2024, 09:01
Accidentul s-a produs, în această dimineață, pe strada Andrei Șaguna din Timișoara.
„Un bărbat de 37 de ani a condus un autoturism pe strada Andrei Şaguna dinspre Calea Dorobanţilor spre strada Baba Dochia, iar la intersecţie a surprins şi accidentat un bărbat de 75 de ani, în calitate de pieton, angajat în traversarea drumului public prin loc marcat şi semnalizat corespunzător pe culoarea roşie a semaforului electric”, arată o informare de presă a Poliţiei Timiş.
În urma impactului a rezultat decesului pietonului
Timp de câteva zeci de minute, în zona accidentului, a fost blocată și circulația tramvaielor.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.