„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO
Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va avea loc pe Stadionul Municipal din Sibiu, contra Oțelului Galați, mâine, la ora 20.30, în transmisiune integrală la Radio Timișoara.
Articol de Adrian Schindarli, 14 mai 2024, 20:04
Antrenorul Corvinului, Florin Maxim, a mărturisit că, la începutul acestui drum, a notat în vestiar data finalei de Cupă:
Corvinul are întreg lotul valid și ar putea începe în formula: Lefter – Iacob, Lică, Manolache, Velisar – Hrezdac, Bradu, Neacșa – Lupu, Coman, Pîrvulescu. Hunedorenii se află de sâmbătă la Sibiu și au și o zi și jumătate în plus de odihnă de la precedentul meci.
Antrenorul gălățenilor, cărășeanul Dorinel Munteanu, apreciază drept egale șansele celor două echipe:
„Din punctul meu de vedere, mâine se întâlnesc nu surprizele acestei competiții, pentru că atât noi cât și Corvinul nu primeam nicio șansă la începutul sezonului, ci cele mai în formă echipe din această competiție. Va fi un meci foarte greu. Corvinul e o echipă dificilă și foarte bine organizată. Îmi lipsește acest trofeu pentru că nu l-am câștigat nici ca jucător, și nici ca antrenor. Vreau să aduc trofeul la Galați. Șansele sunt egale și ne dorim ca Oțelul să fie câștigătoare.”
Dorinel Munteanu
Partida va fi arbitrată de Marcel Bîrsan, din București. La tușe se vor afla Vladimir Urzică (Piatra Neamț) și Bucsi Imre (Sf. Gheorghe).