Poli, depășită de Ghiroda; Bihorul egalată la Filiași
CSC Ghiroda și FC Bihor devin favorite la finala din zonă a barajului păentru liga a 2-a de fotbal. Prima a câștigat, iar cealaltă a fost la conducere, dar a fost egalată rapid.
Articol de Viorel Jurcut, 22 mai 2024, 20:53
În semifinalele barajelor pentru liga a doua cu echipe vestice implicate, formațiile oaspete au ieșit mai bine din manșa tur. CSC Ghiroda și Giarmata Vii a câștigat la Timișoara în fața lui Poli, cu scorul de 2-0. Ambele goluri au fost marcate după pauză, prin Alexandru Buțu (min 53) și Petrișor Jichici (min 87). Interesant este că la 0-0, în finalul primei reprize, Poli a avut o mare ocazie de a deschide scorul, însă Butnărașu l-a deposedat în ultimul moment pe Curescu, care scăpase spre poarta Ghirodei.
În cealaltă partidă, FC Bihor a terminat la egalitate, 1-1, în deplasarea la ACSO Filiași. După o primă repriză destul de săracă în faze de poartă, dar cu o bară a orădenilor, aceștia au înscris în min 60, prin Adrian Gîdea. Egalarea s-a restabilit după doar 6 minute, când a înscris pentru olteni, Dănuț Scuturoiu.
Meciurile retur ale semifinalelor de baraj pentru accesul în liga a doua se vor juca sâmbătă după amiază, de la ora 17,30: CSC Ghiroda – Poli, pe stadionul Emilian Pavel al localității de lângă Timișoara și FC Bihor – ACSO Filiași, pe arena Iuliu Bodola din Oradea.