Deva, start cu stângul în barajul pentru Liga Florilor
La Mioveni, a început barajul de promovare/menținere în Liga Florilor. CSM Deva a pierdut cu HC Zalău.
Articol de Viorel Jurcut, 24 mai 2024, 16:13
În prima zi a turneului, HC Zalău a depășit CSM Deva a fost 27-22, după 13-12 la pauză. Formația lui Gheorghe Tadici a condus în permanență, însă hunedorencele au reușit, pe alocuri, să echilibreze disputa și să se apropie pe tabelă. Principalele marcatoare pentru Deva: Fanta Diagouraga 6 goluri, Sarah Darie, Lavinia Florea și Tatiana Sutranova – câte 4. De la Zalău, cel mai mult au înscris Roberta Stamin și Emilija Lazic, câte 7 goluri.
Tot azi, s-a mai jucat CSM Târgu Jiu – Activ Prahova Ploiești 31-20.
Mâine, formația din Deva joacă împotriva echipei din Târgu Jiu, de la ora 11.00, iar duminică, de la aceeași oră, va înfrunta gruparea din Ploiești. Primele două clasate din acest turneu vor juca în viitoarea ediție a Ligii Florilor.