Ascultă Radio Timișoara Live

„Vocea umană – artă și știință”, eveniment academic interactiv, la UVT

Conferința va fi susținută de prof. dr. Stephan Poen, bariton, medic foniatru și muzicolog. Interviu cu inițiatorul proiectului.

„Vocea umană – artă și știință”, eveniment academic interactiv, la UVT

Articol de Simona Stoița, 24 mai 2024, 23:10 / actualizat: 25 mai 2024, 1:53

Universitatea de Vest din Timișoara organizează o nouă întâlnire din ciclul „Science Café”, avându-l invitat special pe Prof. Dr. Stephan Poen, de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, care va conferenția pe tema „Vocea umană – artă și știință”.

Evenimentul se va desfășura luni, 27 mai 2024, începând cu ora 18:00, la Universitatea de Vest din Timișoara, Amfiteatrul A01.

Cu acest prilej, soprana Narcisa Brumar, solistă a Operei Naționale Române din Timișoara, va susține un moment artistic, în acompaniamentul pianistului Leonard Bonea.

INTERVIU (inițiatorul proiectului): drd. Daniel Alex Milencovici, asist. de cercetare – Departamentul de Științe ale Educației, Universitatea de Vest din Timișoara

„Vocea umană – artă și știință” este un eveniment de tip „Cafeneaua Științei”, sprijinit și organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Cariera de Cercetător din regiunea de Vest, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru – UVT, departamentul de Științe ale educației din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie – UVT și Centrul de Cercetare Muzicală și Transdisciplinară.

Invitatul special al acestui eveniment este Prof. Dr. Stephan Poen, renumit medic foniatru, doctor în Medicină și în Muzicologie.

Prof. Dr. Stephan Poen va împărtăși din cunoștințele sale vaste și multilaterale despre „Estetica Vocală” și despre legătura dintre Medicină și Muzică.

De asemenea, pentru a sărbători „vocea”, așa cum se cuvine, o vom avea invitată alături de noi pe soprana Narcisa Brumar de la Opera Națională Română din Timișoara, care ne va încânta cu câteva arii din repertoriul universal, fiind acompaniată la pian de Leonard Bonea, corepetitor al aceleiași instituții.

Pe cei care doresc să participe la eveniment îi așteptăm cu mare drag, în data de 27 mai 2024, în Amfiteatrul A01, de la Universitatea de Vest din Timișoara, începând cu ora 18:00.

Cei care nu sunt în Timișoara și doresc să participe la eveniment ne pot urmări online pe pagina Universității de Vest.

Vă așteptăm alături de noi, să sărbătorim frumusețea și grandoarea vocii umane!

Propunerea acestui eveniment îmi aparține, fiind îndrumat de conf. univ. dr. Mihai Popean, coordonatorul lucrării mele de doctorat.

Un eveniment reușit nu se poate organiza de unul singur, ci doar în colaborare.

Ajutorul potrivit în organizare îl am de la Andreea Radu și Ștefania Verdea, de la Centrul de Consiliere și Orientare în Cariera de Cercetător din regiunea de Vest. Doresc să le mulțumesc pentru întreg sprijinul oferit și pentru că au răspuns cu entuziasm inițiativei mele.

L-am invitat pe domnul Prof. Dr. Stephan Poen să țină această conferință din mai multe motive solide care se bazează pe expertiza și realizările sale excepționale din domeniul Esteticii vocale, domeniu pe care l-a fondat, și al legăturii dintre Medicină și Muzică.

carieră multilaterală, recunoscută la nivel internațional

Prof. Dr. Stephan Poen este medic foniatru cu dublă specializare, având titlul de Doctor în Medicină și în Muzicologie.

Această combinație rară de expertiză îi permite să abordeze subiectul vocii umane atât din perspectivă medicală, cât și artistică, oferind o înțelegere profundă și integrată asupra acestui subiect.

Prof. Dr. Stephan Poen are o carieră multilaterală, recunoscută la nivel internațional. A fost artist liric, iar în prezent face parte din juriile unor prestigioase concursuri internaționale de Canto. Doresc să amintesc Concursul și Festivalul Internațional de Canto „Hariclea Darclée”, care se desfășoară la Brăila, unde domnul profesor este în juriu și susține conferințe.

Prof. Dr. Stephan Poen este un promotor dedicat al culturii române și al școlii românești de canto, integrând constant interpretările artiștilor români în conferințe, în masterele și emisiunile de radio și televiziune pe care le susține atât în România, cât și la nivel internațional. Această activitate contribuie la vizibilitatea și recunoașterea internațională a talentelor românești.

Nu în ultimul rând, desfășoară o amplă activitate de profesor și consultant artistic și muzical, pentru instituții artistice și de învățământ universitar din Italia și din lume.

Impactul său la nivel internațional în Arta științei vocii umane este amplificată de pasiunea sa constantă și dedicarea pentru excelență.

Desigur, sunt doar câteva motive pentru care l-am invitat pe domnul Prof. Dr. Stephan Poen să vorbească despre acest subiect pasionant, „Vocea umană – artă și știință”.

implicații profunde în diferite domenii

În contextul dinamic al societății contemporane, tema „Vocea umană – artă și știință” devine de o relevanță esențială, deoarece are implicații profunde în diferite domenii, precum muzica, medicina, psihologia și educația.

Participanții care vor fi prezenți la eveniment vor avea oportunitatea de a înțelege cum se realizează producerea sunetului de către corzile vocale și cum sunt modelate și amplificate sunetele în corpul uman, explorând minunile științei din „spatele” vocii, care până la urmă reprezintă un argument solid în relevanța temei pentru artiști. Vocea umană este esențială, deoarece este instrumentul lor primar de exprimare și comunicare emoțională.

Astfel, prin intermediul vocii, artiștii pot transmite emoții profunde și mesaje personale către publicul lor, creând o conexiune autentică și puternică.

Vocea devine nu doar un „instrument muzical”, ci și o modalitate pentru artiști de a-și defini identitatea artistică și de a se conecta cu audiența lor, într-un mod unic și memorabil.

un indicator vital

În domeniul medical, vocea umană este un indicator vital în diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor medicale ale corzilor vocale.

Schimbările în tonalitate, claritatea vocii sau durerea la nivelul vorbirii pot fi semne ale unor afecțiuni, precum nodulii vocali, paralizia corzilor vocale sau alte tulburări la nivelul laringelui.

Prin urmare, vocea devine un instrument esențial pentru medici în identificarea și tratamentul acestor probleme de sănătate, contribuind la îmbunătățirea diagnosticului precoce și a îngrijirii pacienților.

Datorită faptului că profesorii vorbesc foarte mult la clasă, aceștia au nevoie de sfaturi prețioase pentru a-și îngriji vocea și pentru a preveni anumite tulburări.

vocea este un „instrument muzical” prin care se transmite artă

De ce mai este importantă vocea umană, în contextul actual? Pentru că ea joacă un rol esențial în exprimarea și gestionarea emoțiilor.

Tonul, ritmul și intonația vocii pot transmite subtilități emoționale care oferă diferite informații prețioase, în starea mentală a individului.

Pe lângă faptul că vocea este un „instrument muzical” prin care se transmite artă, apoi vocea este un indicator vital de sănătate, vocea umană reprezintă și un instrument terapeutic puternic în tratarea diferitelor tulburări emoționale și în promovarea sănătății mentale.

Prin înțelegerea și aprecierea valorii vocii umane, în diferite contexte, putem exploata întregul său potențial, pentru bunătățirea calității vieții, dar și a relațiilor dintre noi.

Conferința va fi interactivă.

Participanții vor asculta prelegerea domnului profesor, apoi vor fi invitați să participe activ, să beneficieze direct de experiența domnului Prof. Dr. Stephan Poen.

Vom transforma evenimentul într-o experiență de învățare dinamică și memorabilă, spun eu, datorită invitatului nostru.

Vă invităm cu mare entuziasm să participați la evenimentul „Vocea umană – artă și știință”, deoarece este o oportunitate rară de a explora profund misterele și frumusețea vocii umane.

Invitatul special, Prof. Dr. Stephan Poen va împărtăși cunoștințele sale vaste despre vocea umană și legătura subtilă dintre Medicină și Muzică.

Puteți descoperi cum funcționează vocea umană din punct de vedere medical și artistic și cum se îmbină aceste două domenii, pentru a crea performanțe vocale de excepție.

Conferința va fi interactivă, oferindu-vă șansa de a pune întrebări și de a participa la discuții, având și ocazia să vă bucurați de un moment artistic de excepție, luni, 27 mai, de la ora 18:00, în Amfiteatrul A01 al Universității de Vest din Timișoara.

experiență educativă și inspirațională

Nu ratați această ocazie unică de a vă îmbogăți cunoștințele și de a vă inspira din întâlnirea cu un expert de renume internațional. Vă așteptăm cu drag pentru experiență educativă și inspirațională! (drd. Daniel Alex Milencovici, asist. Cercetare – Departamentul de Științe ale Educației, UVT)

Foto/arhivă personală Daniel Alex Milencovici.

Noaptea Muzeelor la Sate deschide patru obiective turistice din Timiș
Cultură vineri, 30 august 2024, 21:22

Noaptea Muzeelor la Sate deschide patru obiective turistice din Timiș

Patru obiective turistice din Timiș participă la evenimentul „Noaptea muzeelor la sate”, care are loc sâmbătă seara. Este vorba de Muzeul...

Noaptea Muzeelor la Sate deschide patru obiective turistice din Timiș
Teatrul German Timisoara
Cultură joi, 29 august 2024, 15:09

Se deschide stagiunea 2024/2025 la Teatrului German de Stat Timișoara

„Tectonica norilor” de José Rivera este  primul spectacol jucat la Timișoara în noua stagiune a Teatrului German de Stat Timișoara. Teatrul...

Se deschide stagiunea 2024/2025 la Teatrului German de Stat Timișoara
Muzeul Național al Banatului participă, în premieră, la Noaptea Muzeelor la Sate
Cultură joi, 29 august 2024, 06:57

Muzeul Național al Banatului participă, în premieră, la Noaptea Muzeelor la Sate

Muzeul Național al Banatului și Consiliul Județean Timiș anunță că participă, pentru prima dată, la evenimentul național „Noaptea...

Muzeul Național al Banatului participă, în premieră, la Noaptea Muzeelor la Sate
Cultura și gastronomia din Țara Soarelui Răsare, prezentate la Nipon Summer Fest de la Timișoara
Cultură joi, 29 august 2024, 06:19

Cultura și gastronomia din Țara Soarelui Răsare, prezentate la Nipon Summer Fest de la Timișoara

Pasionații de cultură și civilizație japoneză pot învăța să scrie în această limbă și să afle secretele gastronomiei din Țara Soarelui...

Cultura și gastronomia din Țara Soarelui Răsare, prezentate la Nipon Summer Fest de la Timișoara
Cultură luni, 26 august 2024, 20:43

John Malkovich revine cu un nou spectacol pe scena Teatrului Național din Timișoara

Noua stagiune a Teatrului Național “Mihai Eminescu” din Timișoara îl va aduce în fața publicului pe John Malkovich. Cucerit de experiența...

John Malkovich revine cu un nou spectacol pe scena Teatrului Național din Timișoara
Cultură luni, 26 august 2024, 11:05

Mii de spectatori, la gala de operă în aer liber din centrul Aradului

Mii de persoane au participat, duminică seară, la gala de operă în aer liber care a avut loc în centrul Aradului. Concertul extraordinar de...

Mii de spectatori, la gala de operă în aer liber din centrul Aradului
Cultură sâmbătă, 24 august 2024, 09:29

„Deva Jazz Fest”, două zile de muzică la poalele cetății

O nouă ediţie a festivalului de jazz în aer liber „Deva Jazz Fest” va avea loc sâmbătă şi duminică în parcul de la poalele cetăţii...

„Deva Jazz Fest”, două zile de muzică la poalele cetății
Cultură joi, 22 august 2024, 08:00

Horațiu Mălăele și Stere Gulea, invitați la prima ediție a TIFF Timișoara

Stere Gulea, Horațiu Mălăele, Olimpia Melinte și Adrian Văncică se numără printre invitații TIFF Timișoara. Între 5 și 8 septembrie,...

Horațiu Mălăele și Stere Gulea, invitați la prima ediție a TIFF Timișoara