Femeie amendată pentru că şi-a spălat covoarele în cea mai nouă arteziană din Arad
Piaţa Catedralei a fost transformată din piaţă agroalimentară în zonă de promenadă.
Articol de Radio Timișoara, 7 iunie 2024, 15:07
O femeie din Arad a fost prinsă de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş.
Fântâna, aflată în Piața Catedralei din Arad, a fost reabilitată cu 29 de milioane de lei și a fost recent deschisă pentru public.
“Poliţiştii locali cu atribuţii de ordine publică şi intervenţie din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad au identificat şi sancţionat o persoană de sex feminin pentru încălcarea obligaţiei de a păstra curăţenia pe arterele de circulaţie, prevăzută de normele HCLM nr. 297/2015 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Arad. Astfel, agenţii din teren, semnalaţi de către un cetăţean prin Dispeceratul Poliţiei Locale, s-au deplasat în Piaţa Catedralei, surprinzând femeia care spăla nestingherită în fântâna arteziană amplasată recent în zonă nişte covoare auto, murdărind cu noroi inclusiv artera pietonală”, a transmis Poliţia Locală.
Femeia are 40 de ani şi locuieşte în apropiere de piaţă. Ea a primit o amendă de 400 de lei şi a fost obligată să cureţe zona.
Proiectul a inclus realizarea unei fântâni arteziene care are forma amprentei Cetăţii Aradului, compusă din 144 de jeturi de apă tip rachetă, cu o înălţime de până la 7,5 metri.