A încercat să voteze în două localități și s-a ales cu dosar penal
În total, au fost aplicate 9 sanctiuni contravenționale și întocmite 9 dosare penale.
Articol de Radio Timișoara, 9 iunie 2024, 20:27
Noi incidente au fost semnalate, duminică după-amiază, în județul Timiș în legătură cu procesul de votare.
Polițiștii timișeni au intervenit la patru incidente care au legătură cu procesul electoral.
“De la ora 17:00 până la ora 20:00, au mai fost semnalate încă 4 incidente în legătură cu procesul electoral, dintre care 1 infracțiune de tentativă la fraudă la vot și 3 sancțiuni contravenționale (respectiv avertismente) pentru continuarea propagandei electorale în spațiul public( în Sânnicolau Mare) și acces fără drept în cabina de vot( Sânmihaiu Român)”, transmite Poliția Timiș.
În municipiul Lugoj, o persoană și-a exercitat dreptul la vot în localitatea Criciova și a încercat ulterior să voteze și la o secție din Lugoj. În acest caz, a fost întocmit dosar penal.
În total, au fost aplicate 9 sanctiuni contravenționale și întocmite 9 dosare penale.