Ministrul Transporturilor: Valea Oltului se închide timp de o lună
Măsura se impune pentru lucrările de defrișare necesare pentru lotul 2 Sibiu – Pitești.
Articol de Radio Timișoara, 3 iulie 2024, 18:48
Circulaţia pe Valea Oltului va fi închisă între 8 iulie şi 9 august, a anun’at ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu. Acesta a precizat că circulaţia va fi oprită doar pe perioada zilei.
Măsura este necesată pentru lucrările la lotul 2 al autostrăzii Sibiu – Pitești, care implică defrișări, ceea ce riscă să pună în pericol șoferii care circulă pe DN 7.
„Nu există altă variantă. Am încercat să găsim variante. Vorbim de înălţimi foarte mari, care ajung până la 70 de metri, unde trebuie tăiaţi aceşti arbori care riscă în mare măsură să ajungă pe carosabil şi să pună în pericol siguranţa circulaţiei. Repet, vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări!”, a explicat Grindeanu.
Potrivit acestuia, cât timp va fi închisă circulaţia pe Valea Oltului, vor fi rute alternative ce vor fi transmise din timp șoferilor..
“Am cerut companiei care desfăşoară acele lucrări să aibă mobilizare mare, astfel încât să le finalizeze în această lună şi să ne folosim de aceste 30 – 31 de zile la maxim. Dacă tot închidem circulaţia, trebuie să folosim la maxim aceste zile şi să avem un progres major pe acel tronson”, a transmis şeful de la Transporturi.
Foto: Info Trafic 24