Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Corvinul, prima vestică implicată în Supercupa României

Un nou moment istoric, astăzi, pentru Corvinul Hunedoara, care va fi implicată în premieră în Supercupa României.

Corvinul, prima vestică implicată în Supercupa României
Foto: Până la Corvinul, nicio echipă din vestul țării nu s-a mai luptat pentru Supercupa României

Articol de Gabriel Toth, 4 iulie 2024, 09:00

E o premieră nu doar pentru clubul hunedorean – câștigător al Cupei României – ci pentru întreaga zonă de vest a țării.

Supercupa României s-a disputat pentru prima oară în 1994. Până în prezent, s-au disputat 25 de ediții în care s-au luptat câștigătoarele titlului național și a Cupei României. Trofeul nu s-a acordat în 1996, 1997, 2000, 2004 și 2008, când aceeași echipă a câștigat ambele întreceri interne. Din 2010, s-a renunțat la această regulă, iar deținătoarea eventului întâlnește a doua clasată din campionat în Supercupă.

La mijlocul secolului trecut, au mai existat două competiții similare, care puneau față în față câștigătoarea campionatului și a Cupei. Ambele au caracter neoficial și nu sunt recunoscute de FRF.

În 1943, s-a jucat Cupa OSR, în care câștigătoarea Cupei, CFR Turnu Severin, a învins cu 9-1 campioana FC Craiova.

Apoi, între 1958 și 1960, s-au disputat trei ediții ale Cupei Scânteii. La prima dintre ele a participat și Știința Timișoara, în calitate de câștigătoare a Cupei. La 17 august 1958, bănățenii pierdeau cu 2-1 în fața campioanei Petrolul Ploiești. Pentru prahoveni au marcat Tabarcea și Babone, iar golul Științei a fost înscris de Lereter.

Moment de reculegere pentru Jackie Ionescu

La inițiativa Corvinului Hunedoara, la startul partidei de astăzi, de pe stadionul Steaua, se va ține un moment de reculegere în memoria celui ce a fost Ion V. Ionescu. Fostul mare antrenor, decedat duminică seara la vârsta de 88 de ani, a pregătit-o pe Corvinul în două mandate, în anii 80 și la începutul anilor 90, iar în primăvara acestui an a fost desemnat cetățean de onoare al municipiului Hunedoara.

Meciul Corvinul – FCSB va avea loc cu începere de la ora 20.00 și va fi arbitrat de Florin Andrei din Târgu Mureș.

Schimbare de președinte înaintea Supercupei

Corvinul a anunțat aseară o modificare în vârful oranigramei clubului. Dan Colesniuc, cel care în ultimul an a îndeplinit rolul de președinte, a decis să se pensioneze începând cu data de 1 iulie.

Atribuțiile sale vor fi preluate – deocamdată cu rol de interimar – de Sorin Cimpoca. El a mai fost președinte al clubului hunedorean din 2016 până în vara anului trecut, când a fost nevoit să demisioneze din cauza unor probleme de sănătate.

Un fost internațional a semnat cu CSC Dumbrăvița
Fotbal marți, 12 noiembrie 2024, 12:41

Un fost internațional a semnat cu CSC Dumbrăvița

Fostul internațional se va ocupa de pregătirea juniorilor din Generația 2017 a clubului de lângă Timișoara. Ultima sa experiență ca antrenor...

Un fost internațional a semnat cu CSC Dumbrăvița
„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO
Fotbal duminică, 10 noiembrie 2024, 17:39

„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO

Alb-violeții de pe semicerc au profitat de pauza competițională și au admirat exponatele de la tribuna oficială a stadionului. Cel mai...

„Am crescut știind că atunci când joacă Poli e zi de sărbătoare” | AUDIO
Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO
Fotbal duminică, 10 noiembrie 2024, 09:48

Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO

Fundaşul Alexandru Paşcanu (48) a deschis scorul, după un corner executat de Claudiu Petrila, iar gabonezul Aaron Boupendza a majorat diferenţa...

Nu le priește Bucureștiul: arădenii au pierdut și cu Rapid | AUDIO
Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu
Fotbal sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 16:51

Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu

Ca altă noutate, Lucescu l-a mai convocat și pe portarul timișorean Răzvan Sava (de la Udinese). Dintre vestici au mai primit scrisorile de...

Timișorenii Miculescu și Sava, printre surprizele lui Mircea Lucescu
Fotbal vineri, 8 noiembrie 2024, 07:33

O istorie de șase decenii: „La revedere, El Monumental” | AUDIO

Istoria de un veac a clubului Politehnica Timișoara, a suporterilor săi, dar și momentele de glorie și de cădere, pot fi explorate în zona...

O istorie de șase decenii: „La revedere, El Monumental” | AUDIO
Fotbal marți, 5 noiembrie 2024, 08:59

„Dacă intrăm în play-off, cred că va fi un merit mare al suporterilor” | AUDIO

Roș-negrii au avut 1-0 din minutul 54 (gol Samake), au continuat să preseze, dar au făcut  o greșeală în lanț la golul egalizator și apoi au...

„Dacă intrăm în play-off, cred că va fi un merit mare al suporterilor” | AUDIO
Fotbal sâmbătă, 19 octombrie 2024, 08:16

Cosmin Stan, meciul 100 la CSC Dumbrăviţa | AUDIO

Antrenorul timișenilor, Cosmin Stan amintește că Mioveni este o echipă cu nume, în ciuda problemelor pe care le are acum: Cosmin Stan se va afla...

Cosmin Stan, meciul 100 la CSC Dumbrăviţa | AUDIO
Fotbal duminică, 13 octombrie 2024, 09:28

Dennis Man, gol și pasă de gol în victoria din Cipru | AUDIO

Dennis Man (minutul 16), Răzvan Marin (25 – penalty) şi Radu Drăguşin (minutul 36) au marcat golurile tricolorilor. Arădeanul Man a...

Dennis Man, gol și pasă de gol în victoria din Cipru | AUDIO