AUDIO / UTA așteaptă deja întâlnirea cu Rapidul
Prim-divizionara de fotbal UTA va începe noul sezon al Superligii cu un meci pe teren propriu, în compania Rapidului.
Articol de Gabriel Toth, 4 iulie 2024, 17:22
Meciul va avea loc sâmbătă, 13 iulie, de la ora 19.15, pe stadionul „Francisc Neuman”.
Startul de campionat e unul extrem de dificil pentru arădeni, care în runda a doua vor juca pe terenul celei de-a treia clasate din sezonul trecut, Universitatea Craiova.
Antrenorul UTA-ei, Mircea Rednic, vede un avantaj în faptul că echipa întâlnește, încă de la început, echipe puternice:
Rednic vede un avantaj și prin faptul că stadionul va fi, cel mai probabil, arhiplin la primul joc, cel cu Rapid:
Mircea Rednic a susținut astăzi o conferință de presă în care a vorbit despre motivele care au stat la baza celor 13 despărțiri de jucători din această vară. În cazul jucătorilor pe care i-a dorit în continuare (Căpușă, Stolnik, Tudorie), pretențiile lor financiare au fost prea mari pentru posibilitățile clubului.
Antrenorul UTA-ei mai așteaptă întăriri până la jocul cu Rapid. E vorba despre un fundaș lateral, un mijlocaș de bandă și un atacant masiv.
Până acum, la Arad au ajuns, în acest mercato, portarii Robert Popa și Dejan Iliev, alături de jucătorii de câmp Jordan Kadiri, Kouya Maeba, Loai Halaf, Andrei Dumiter, Cornel Râpă și Benjamin Van Duurmen.