Codul roșu de caniculă, extins din nou
Meteorologii au extins şi prelungit codul roşu de caniculă extremă în aproape toată ţara până miercuri dimineaţa. Excepţie fac judeţele: Maramureş, Bistriţa- Năsăud, Harghita şi parţial Mureş - care sunt sub cod portocaliu.
Articol de Radio Timișoara, 15 iulie 2024, 14:52
Aproape toată țara, cu excepția județelor Maramureş, Bistriţa- Năsăud, Harghita şi parţial Mureş se află sub Cod roșu până miercuri dimineața.
Valul de căldură intens și persistent se menține luni și marți în zona de vest a țării.
În județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, căldura continuă se se intensifice și sunt anunțate temperaturi maxime între 37 și 42 de grade.
Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
Miercuri, 17 iulie, județul Bihor trece sub Cod portocaliu cu temperaturi maxime între 33 și 37 de grade. Disconfortul termic rămâne destul de pronunțat, iar ITU va depăși pragul de 80 de unități.
Cod roșu extins
În Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș se extinde avertizarea Cod roșu de căldură intensă și persistentă.
Se vor înregistra temperaturi maximeîntre 37 și 42 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.
În a doua parte a săptămânii valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în sudul regiunii.