Juridic | Ce se întâmplă cu creditul bancar în caz de deces?
Avocatul Florentina Micula Folea răspunde unui ascultător din Timișoara care ne-a prezentat următoarea situație : « Soția mea a decedat în urmă cu 3 luni. Ea avea un băiat dintr-o căsătorie anterioară și a vrut să îl ajute, așa încât a luat un credit în urmă cu câțiva ani, iar banii i-a dat băiatului. A pus garanție pentru credit apartamentul în care stăteam împreună și pe care l-am cumpărat în timpul căsătoriei noastre, iar ratele le plătea tot ea (la început din salariu, iar apoi din pensie). Acum am primit de la bancă somație că sunt rate restante și că banca vă executa apartamentul dacă nu plătesc. Vă rog să îmi spuneți de ce ar trebui eu să plătesc acum creditul băiatului și dacă banca poate să îmi ia apartamentul. »
Articol de Dana Florea, 17 iulie 2024, 18:35
Din situația prezentată rezultă că ascultătorul nostru are o dublă calitate, respectiv atât aceea de moștenitor după soția decedată, cât și de co-garant ipotecar al împrumutului luat de soție de la bancă, în condițiile în care, apartamentul fiind bun comun (așa cum rezultă din descrierea făcută de ascultătorul nostru) acesta nu putea fi ipotecat decât cu acordul ambilor proprietari.
De asemenea, ascultătorul nostru nu precizează nici dacă acesta a semnat și un contract de fidejusiune cu banca, respectiv dacă și-a asumat personal obligația de restituire a împrumutului contractat de soție, aceasta fiind o solicitare uzuală a băncilor în cazul împrumuturilor contractate de soți în timpul căsătoriei.
Pornind de la aceste elemente, cu referire la moștenire, precizăm că patrimoniul unei persoane decedate cuprinde atât active, cât și pasive, adică atât bunuri și valori care se pot transmite succesorilor legali sau testamentari, cât și datorii. Prin urmare, moștenitorii celui decedat pot prelua obligațiile de natură patrimonială ale acestuia, inclusiv obligația de a restitui creditele bancare contractate de defunct.
Codul Civil dispune în mod expres cu privire la aceste aspecte în sensul în care pasivul succesoral (adică datoriile care se moștenesc) este suportat de către moștenitorii legali și legatarii universali și cu titlu universal, adică de acele persoane care moștenesc întregul patrimoniu al defunctului.
În privința datoriilor care pot fi moștenite, acestea pot viza orice obligații patrimoniale ale defunctului indiferent dacă sunt de natură contractuală, delictuală ori legală, în măsură în care aceste obligații există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moștenirii. Aceste obligații pot consta în credite bancare, împrumuturi, despăgubiri civile pentru daune sau prejudicii produse terților ori sarcini ale moștenirii.
În cazul în care există mai mulți moștenitori (așa cum rezultă din situația descrisă de ascultătorul nostru, fiind în discuție în calitate de moștenitori atât acesta ca soț supraviețuitor, cât și băiatul din căsătoria anterioară a soției), aceștia răspund pentru datoriile defunctului numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia.
Moștenitorii pot evita preluarea datoriilor moștenirii prin renunțarea la moștenire, acesta fiind un act semnat la notar prin care cel care are dreptul la moștenire declară, în termenul de opțiune succesorală, că nu își însușește titlul de moștenitor, devenind străin de moștenire, considerându-se astfel că nu a fost niciodată moștenitor.
Pe de alta parte însă, în situația descrisă de ascultătorul nostru, opțiunea renunțării la moștenire nu pare a fi o soluție potrivită în condițiile în care acesta are și calitatea de garant ipotecar, fiind co-proprietar cu soția (actualmente defunctă) pe apartamentul ipotecat în favoarea băncii, ceea ce îndreptățește banca să solicite executarea silită a acestuia în vederea recuperării creditului restant, în cazul în care ratele nu vor fi achitate.
Sunt avocat Florentina Micula Folea și aștept în continuare întrebările dumneavoastră la adresa de e-mail secretariat@radiotimisoara.ro sau prin poștă pe adresa Radio Timișoara din str.Pestalozzi nr. 14A. Vă mulțumesc!
Mai multe sfaturi juridice găsiți AICI.
(Foto: pixabay.com)