AUDIO | „Bătrâna Doamnă”, evoluție palidă în Bănie
UTA Arad a suferit primul eșec al noii stagiuni a Superligii. Roș-albii au cedat, 2-4, pe terenul celor de la CSU Craiova, după o prestație modestă, mai ales în a doua parte a jocului de pe arena "Ion Oblemenco".
Articol de claudiusav, 20 iulie 2024, 20:57 / actualizat: 20 iulie 2024, 22:12
Crețu și Koljic au dat primele emoții la poarta lui Popa, în primele 20 de minute, pentru ca golul să vină, oarecum logic – conform cursului jocului – în minutul 35, de la Zajkov, care a reluat, excelent, o centrare venită din corner, de la Mitriță. Și totuși, finalul de repriză a adus egalarea pentru arădeni, care au punctat prin nigerianul Ezekiel, găsit foarte bine în careu de Van Durmen, care recuperase inițial o minge în jumătatea adversă.
Actul secund a început cu o ocazie bună de gol pentru UTA, însă șutul puternic al lui Joao Pedro, de la distanță a fost reținut în doi timpi de Laurențiu Popescu. Apoi, treptat, gazdele au pus stăpânire pe joc, profitând din plin de erorile din defensiva arădeană. Așa s-au „născut” și reușitele lui Paradela, care a înscris, din careu, după o respingere „aproximativă” a lui Conte, în minutul 58, și Baiaram, care a înscris, la puțin timp după ce intrase pe teren, cu largul concurs al lui Robert Popa (73).
Finalul de meci s-a animat brusc, chiar în timpul suplimentar. Omondi și Trif l-au întins serios pe Popescu, care a respins în corner, iar din cornerul rezultat Benga a redus din diferență. Bucuria revenirii în joc a durat însă doar câteva secvențe, pentru că la faza imediat următoare, Mitriță a profitat, încă o dată, de defensiva „moale” a UTA-ei și a stabilit scorul final, 4-2, iar „Bătrâna Doamnă” rămâne cu doar un punct după primele 180 de minute ale sezonului.
Antrenorul arădenilor, Mircea Rednic, a criticat ușurința cu care defensiva sa a primit goluri astăzi și a vorbit și despre diferența pe care a făcut-o „banca” Universității:
Rednic nu și-a menajat deloc jucătorii la finalul meciului, spunând că așteaptă mai mult de la elevii săi: „cu mine nu se joacă!”
Tehnicianul hunedorean a spus, totodată, că mai are răbdare cu jucătorii săi dar că așteaptă de la ei să înțeleagă că anul acesta UTA vrea mai mult decât salvarea de la retrogradare:
În final, antrenorul principal al UTA-ei a anunțat că echipa sa a mai perfectat trei transferuri, doar că lucrurile se mișcă mult mai greu decât se aștepta, în birouri: