Telecabina de pe Cetatea Deva, oprită pentru trei zile
În medie, Cetatea Deva este vizitată de 170.000 de turişti pe sezon.
Articol de Radio Timișoara, 31 iulie 2024, 13:17
Telecabina care urcă pe Cetatea Devei va fi oprită pentru executarea unor lucrări de mentenanţă şi o revizie generală.
Operațiunile încep pe 1 august și au fost solicitate de firma care a realizat ascensorul înclinat, a informat, miercuri, Primăria Deva.
“Telecabina va fi oprită pentru lucrări de montaj staţie de încărcare automată şi revizie generală. Se estimează că aceste lucrări vor dura trei zile. Aceste lucrări sunt esenţiale pentru a asigura siguranţa şi confortul tuturor celor care utilizează ascensorul înclinat”, se arată într-un comunicat al administraţiei locale.
În perioada în care telecabina nu funcţionează, turiştii pot vizita monumentul istoric şi la pas, pe unul dintre cele trei trasee amenajate prin pădurea de pe Dealul Cetăţii. Durata de parcurgere a traseelor este cuprinsă între 30 şi 45 de minute.
Noua telecabină care urcă pe Cetatea Deva are o capacitate de 30 de persoane şi a fost pusă în funcţiune la sfârşitul lunii martie. Investiţia a costat aproximativ 4 milioane de euro, fiind realizată cu fonduri de la bugetul local. Lucrările au durat doi ani şi jumătate.