Ele sunt ”reginele” canotajului!
România a cucerit aurul la opt plus unu feminin la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a dominat finala probei regine a canotajului, informează Agerpres
Articol de Viorel Jurcut, 3 august 2024, 13:08
România a terminat cu mai mult de o barcă avans faţă de Canada, campioana olimpică precedentă. Compatrioatele noastre au tras în formula Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu. Tricolorele au luat cursa pe cont propriu după ce au trecut de 500 de metri, punct de control pe care Canada l-a trecut cu un uşor avantaj. Acesta este al patrulea titlu olimpic al României la opt plus unu feminin, după cele din 1996, 2000, 2004.
Echipajul masculin de opt plus unu al României s-a clasat pe locul 5, la Jocurile Olimpice. Victoria a revenit Marii Britanii, argintul a fost adjudecat de Olanda, iar bronzul de Statele Unite ale Americii.
Canotajul românesc a cucerit cinci medalii la JO 2024, două de aur şi trei de argint.