Incendiu de vegetație pe 20 de hectare în apropierea Timișoarei
Un incendiu violent de vegetație a izbucnit pe Calea Urseni, existând riscul de propagare la locuințe.
Articol de Radio Timișoara, 16 august 2024, 18:22
Pompierii din Detașamentele 1 și 2 Timișoara, alături de Stația Buziaș, au intervenit cu zece autospeciale pentru a controla focul care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 20 de hectare.
În sprijinul pompierilor, au fost chemați și pompierii voluntari din comuna Moșnița Nouă, precum și efective de Poliție și Jandarmerie.
Incendiul s-a manifestat pe mai multe focare, chiar și pe ambele părți ale căii ferate, în condiţii de vânt. ISU Timiș precizează că nu a fost afectată circulația feroviară.
În același timp, un alt incendiu a izbucnit în satul Carani, unde au ars 5 hectare de vegetație și două căpițe de fân. Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Biarena este implicat în stingerea acestuia.
Autoritățile au emis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-Alert pentru a informa locuitorii. Misiunile sunt în dinamică, transmite ISU Timiș.
Foto: arhivă