Parapantist cu multiple traumatisme, după ce a aterizat forţat
Incidentul s-a petrecut efectua în zona localităţii Clopotiva, în apropiere de oraşul Haţeg din județul Hunedoara.
Articol de Radio Timișoara, 19 august 2024, 18:37
Un parapantist a suferit mai multe traumatisme, după ce a fost nevoit să aterizeze forţat în timpul unui zbor de agrement, potrivit ISU Hunedoara.
Bărbatul a aterizat pe un teren viran, iar în ajutorul victimei au intervenit pompierii militari din Toteşti cu o autospecială de descarcerare şi prim ajutor şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara.
“Bărbatul a fost găsit conştient şi cooperant, însă cu multiple traumatisme”, a precizat ISU.
După acordarea primul ajutor la faţa locului, parapantistul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe Deva pentru investigaţii suplimentare şi îngrijiri medicale de specialitate.