Pasajul Slavici-Polonă refăcut complet. A fost lansată licitația
Pasajul Slavici-Polonă a fost construit în anul 1982 și se află într-o stare avansată de degradare.
Articol de Radio Timișoara, 28 august 2024, 17:00 / actualizat: 29 august 2024, 6:21
Pasajul care face legătura între Freidorf și strada Polonă din Timișoara va fi refăcut.
Primăria Timișoara a lansat licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectarea și execuția unui pasaj modern, în locul pasajului Slavici-Polonă.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, spune că este nevoie de o reconstrucție totală.
“Pasajul de la a fost o fabrica de zahăr, a fost neglijat ani de zile, deși e tranzitat zilnic nu doar de mii de timișoreni, ci și de mulți oameni care fac naveta în Timișoara. Nu putem doar cu reparații. Vom demola actualul pasaj, vom construi unul nou, cu trei poduri, cu trotuare, piste de biciclete, zone verzi, pentru ca accesul spre zona Polonă, zona industrială și spre Utvin să fie în primul rând sigur și apoi mai rapid. Am gândit această infrastructură astfel încât să nu fie exclus un viitor traseu de tramvaie spre Freidorf, adică să refacem tramvaiul 3 din Dâmbovița”, spune Dominic Fritz.
Investiția în Pasajul din zona Polonă este estimată la 70 de milioane de lei. Firmele interesate pot depune oferte până în 8 octombrie.