Corvinul, adio Cupă!
Noul sezon de Cupa României s-a terminat prematur pentru Corvinul; hunedorenii au cedat la FC Argeș, înaintea fazei grupelor.
Articol de Viorel Jurcut, 29 august 2024, 19:37
În ultimul meci din play-off-ul pentru grupele Cupei României, Corvinul Hunedoara a cedat cu 2-0 în deplasarea de la Mioveni, cu FC Argeș. Învingătorii au tranșat soarta jocului în prima repriză, atunci când au înscris ambele goluri – Mihai Roman, în min 4, respectiv Valentin Buhăcianu, în min 45. În partea a doua a întâlnirii, elevii lui Florin Maxim au ieșit mai mult la joc, dar situațiile create nu au ajuns să fie transformate în gol. Portarul piteștenilor, Straton, a avut câteva intervenții notabile.
Cu acest eșec, deținătoarea Cupei României 2023-24 rămâne să evolueze doar în campionatul ligii a doua, unde nu a primit drept de promovare.