A treia amânare pentru BC Timișoara la început de 2015
Partida din prima etapă a returului, dintre Steaua și BC Timișoara, programată inițial pentru 14 ianuarie, a fost amânată la cererea bucureștenilor. Armata Română are programate săptămâna viitoare o serie de festivități în Sala Regimentului de Gardă, cea în care roș-albaștrii își dispută meciurile de pe teren propriu.
Articol de Gabriel Toth, 8 ianuarie 2015, 16:33
Meciul a fost reprogramat pentru marți, 3 februarie. BC Timișoara va lega astfel două deplasări, cele de la Târgu Mureș, din 31 ianuarie și cea de la București.
Pentru BC Timișoara e a treia modificare de program în acest debut de 2015, după ce partidele cu Asesoft Ploiești, din sferturile de finală ale Cupei României, au fost reprogramate la cererea prahovenilor, participanți în Top 32 din FIBA Euro Cup.
Primul meci oficial pentru BC Timișoara în 2015 va fi derby-ul local cu Timba, fixat pentru data de 18 ianuarie, de la ora 18.