Ascultă Radio Timișoara Live

Protocol de colaborare administrativă la nivelul CJ Timiș între PSD și PNL

Documentul are la bază alianța politică încheiată între cele două formaţiuni pentru alegerile locale.

Protocol de colaborare administrativă la nivelul CJ Timiș între PSD și PNL

Articol de Radio Timișoara, 10 septembrie 2024, 19:39

Organizaţiile din Timiş ale PSD și PNL au încheiat un protocol de colaborare administrativă la nivelul Consiliului Judeţean.

Potrivit protocolului, cele două partide au convenit să desemneze fiecare, din rândul consilierilor judeţeni aleşi, câte un vicepreşedinte al CJ Timiş.

Am stabilit încă din campania electorală această arhitectură a conducerii Consiliului Judeţean Timiş, iar astăzi am oficializat-o prin acest protocol, pentru că suntem oameni de cuvânt. Fiecare partid a desemnat un reprezentant pentru cele două funcţii de vicepreşedinţi. Însă nu totul este despre funcţiile de conducere, aşa că am stabilit şi câteva criterii de care trebuie să ţinem cont pentru a avea un act administrativ performant, am stabilit o serie de obiective pe care le vom respecta. Îmi doresc o bună colaborare nu doar cu partenerii de la PNL, ci şi cu aleşii judeţeni din opoziţie pentru că este nevoie de efortul fiecăruia pentru a realiza ceea ce ne-am propus, respectiv, să finalizăm proiectele demarate, dar mai ales să atragem alte mari investiţii în judeţul Timiş”, spune preşedintele ales al CJ Timiş, Alfred Simonis.

Reprezentantul PSD pentru această funcţie este Alexandru Iovescu, în timp ce PNL Timiş a hotărât ca Alin Popoviciu să ocupe cel de-al doilea post de vicepreşedinte al forului administrativ judeţean, arată comunicatul PSD Timiş.

Timișorenii care își plătesc impozitele restante pot scăpa de penalități
Administrație & politică luni, 16 septembrie 2024, 19:22

Timișorenii care își plătesc impozitele restante pot scăpa de penalități

Timișorenii care își achită datoriile către bugetul local pot scăpa de penalități pentru întârziere și de dobânzi. City managerul Matei...

Timișorenii care își plătesc impozitele restante pot scăpa de penalități
Colterm începe probele la rece pentru noul sezon de încălzire
Administrație & politică luni, 16 septembrie 2024, 07:00

Colterm începe probele la rece pentru noul sezon de încălzire

Societatea de termoficare Colterm din Timișoara începe, etapizat, probele la rece, pentru următorul sezon de încălzire. Din 16 până în 30...

Colterm începe probele la rece pentru noul sezon de încălzire
Primele probe de circulație a tramvaielor pe Calea Stan Vidrighin
Administrație & politică vineri, 13 septembrie 2024, 11:11

Primele probe de circulație a tramvaielor pe Calea Stan Vidrighin

Primele probe de circulație pentru noile linii de tramvai de pe Calea Stan Vidrighin au fost efectuate de firma constructoare în prezența...

Primele probe de circulație a tramvaielor pe Calea Stan Vidrighin
Dominic Fritz începe negocieri pentru formarea majorității în Consiliul Local Timișoara
Administrație & politică joi, 12 septembrie 2024, 20:11

Dominic Fritz începe negocieri pentru formarea majorității în Consiliul Local Timișoara

Primarul Timișoarei se bazează pe PSD și PNL pentru formarea unei noi majorități în Consiliul Local. Dominic Fritz a declarat, la Radio...

Dominic Fritz începe negocieri pentru formarea majorității în Consiliul Local Timișoara
Administrație & politică joi, 12 septembrie 2024, 19:31

CJ Timiș a lansat licitaţia pentru demolarea Stadionului “Dan Păltinişanu”

Președintele în exercițiu al Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a anunțat că a fost lansată licitația pentru desemnarea firmei care se...

CJ Timiș a lansat licitaţia pentru demolarea Stadionului “Dan Păltinişanu”
Administrație & politică joi, 12 septembrie 2024, 08:08

S-a redeschis Piața Doina din Timișoara

Comercianții s-au întors în Piața Doina din Timișoara, unde au fost finalizate lucrările de reabilitare. ”Anul acesta am intervenit cu...

S-a redeschis Piața Doina din Timișoara
Administrație & politică miercuri, 11 septembrie 2024, 20:09

Motivul pentru care noile tramvaie Bozankaya nu pot circula pe linia 7

Timișorenii care circulă cu tramvaiul 7 mai au de așteptat până vor circula cu vehicule noi. Primarul Dominic Fritz a explicat la Radio...

Motivul pentru care noile tramvaie Bozankaya nu pot circula pe linia 7
Administrație & politică miercuri, 11 septembrie 2024, 20:05

Un scaner și un computer neprotejat, poarta de intrare a hackerilor în sistemul informatic al primăriei, spune Dominic Fritz

Hackerii care au atacat sistemul informatic al primăriei Timișoara s-au folosit de vulnerabilitățile unui scaner și ale unui calculator...

Un scaner și un computer neprotejat, poarta de intrare a hackerilor în sistemul informatic al primăriei, spune Dominic Fritz