Expoziții de tehnică și lecții de prim ajutor, de Ziua Pompierilor în Timiș
Ziua Pompierilor este sărbătorită în fiecare an în data de 13 septembrie.
Articol de Radio Timișoara, 13 septembrie 2024, 08:41
Ziua Pompierilor din România va fi marcată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș.
Timp de trei zile, pompierii militari timișeni vor organiza ample acivități, spune purtătorul de cuvânt, Zorița Mircov.
“Va avea loc, începând cu ora 10.00 un ceremonial religios la Catedrala Mitropolitan Ortodoxă din Timișoara, iar apoi, în fiecare oraș unde avem subunitate de pompieri, precum și în Timișoara, în Piața Unirii, Piața Victoriei și Piața Libertății. între orele 17.00-21.00 vor avea loc expoziții statice cu tehnica de intervenție, puncte de informare preventivă și lecții de prim ajutor. Sâmbătă vor avea loc două activități în comuna Remetea Mare și orașul Jimbolia, cu exerciții cu forțe și mijloace în teren, defilarea plutonului și parada tehnicii de intervenție”, spune Zorița Mircov.
Duminică, de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou, patronul spiritual al pompierilor, la Partoș, va avea loc și o slujbă religioasă.
Ziua Pompierilor marchează, în fiecare an, de 13 septembrie, „Bătălia din Dealul Spirii” din 1848 de la București între compania de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman.