CJ Timiș va contracta un credit de peste 250 de milioane de lei
Banii sunt necesari pentru continuarea mai multor cofinanţări la investiţii cu fonduri europene sau guvernamentale, dar şi pentru proiecte cu finanţare proprie.
Articol de Radio Timișoara, 26 septembrie 2024, 17:04
Consilierii judeţeni au votat, în plenul de astăzi, angajarea administraţiei timişene la un credit de peste 50 de milioane de euro.
Suma urmează să fie folosită pentru 20 de proiecte de îmbunătățire a infrastructurii și serviciilor locale. Proiectele sunt susținute atât prin fonduri europene, cât și prin finanțări guvernamentale și proprii spune Marcel Marcu directorul direcției de buget finanțe din cadrul Consiliului Județean Timiș.
“Pentru a putea derula toate aceste investiții, este necesar să luăm un credit, chiar de acest nivel, de peste 250 de milioane, pentru că, din prezentările din contul de execuție al bugetului, ați văzut că în fiecare an s-a diminuat excedentul și acum, în acest moment, nu mai putem vorbi de excedent și putem vorbi de semnarea unor contracte de finanțare multianuale, pentru care partea ce ne revine nouă nu avem de unde să o acoperim decât prin credit”, spune Marcel Marcu.
Creditul va merge spre proiecte europene (107 milioane de lei), din care se vor moderniza drumuri judeţene, se va restaura, consolida şi moderniza Castelul Huniade (sediul central al Muzeului Naţional al Banatului), precum şi spre renovări energetice de clădiri care aparţin administraţiei judeţene.
De banii creditaţi vor beneficia şi proiecte proprii (150 de milioane de lei), pentru reabilitarea sediului central al Bibliotecii Judeţene Timiş, restaurare, consolidare şi punere în valoare a monumentului istoric Castelul Huniade, lucrări la drumuri judeţene.
Gradul de îndatorare al Județului Timiș este de 11,71%, sub limita maximă de 30% permisă de legislația în vigoare. Această situație oferă județului oportunitatea de a contracta un împrumut rambursabil intern de la o bancă comercială, având o perioadă de grație de până la doi ani și o maturitate de până la 12 ani.