Doi morţi şi un rănit într-un accident pe autostradă în județul Arad
Potrivit Poliției Arad, accidentul s-a produs în zona localităţii Şagu, pe sensul de mers de la Timişoara la Arad.
Articol de Radio Timișoara, 29 septembrie 2024, 10:54
Un bărbat şi o femeie şi-au pierdut viaţa, iar un alt bărbat a fost rănit, sâmbătă seara, în jurul orei 22.00, după ce autoturismul în care se aflau a lovit parapetul pe autostrada A1 apoi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.
Şoferul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă, după ce ar fi intrat în coliziune cu parapetul.
Un bărbat şi o femeie, ambii de aproximativ 30 de ani, au murit în urma accidentului, iar un alt bărbat a fost transportat la spital.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului.