În anii studenției ”E timp pentru noi”! E mesajul trupei ”Om La Lună” | VIDEO
Emoționantul mesaj s-a auzit la finalul concertului organizat la UVT la deschiderea anului universitar.
Articol de Liviu-George Dumitru, 29 septembrie 2024, 17:24 / actualizat: 29 septembrie 2024, 18:52
Mesaj pentru ”boboci”
Doru Pușcașu, solistul trupei Om La Lună, s-a adresat spre finalul concertului de vineri , 27 septembrie, în primul rând celor care sunt, din această săptămână, studenți.
Urmează ani de care își vor aminti toată viața, ani în care ” e timp pentru noi”, cum se aude în piesă!
”Ia acul în mână și coase-o dorință (E timp pentru noi)/
Ia ața cea trainică, de-i cu putință (E timp pentru noi)”
au cântat și ”bobocii”, dar și studenții mai mari , prezenți cu miile la scena amenajată în fața Universității de Vest din Timișoara.
Vom reveni și cu alte piese cântate de ”Om La Lună”!
UNIVIBES by UVT
Universitatea de Vest din Timişoara a început și acest an universitar cu o săptămâna de iniţiere prin care le spune bobocilor ‘Bun venit la UVT’.
Tradiția #OccupyTheUniversity a mers mai departe, celebrând în stilul deja consacrat de UNIVIBES by UVT.
3 scene, mix de genuri muzicale, ritmuri electrice, acustice, rock, hip-hop, DnB sau electro, jocuri & activități, zone de food & drinks, toate acestea în spațiile din incinta sediului central al Universității de Vest din Timișoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4) .
Vineri, 27 septembrie 2024 distracția a învceput la ora 17:30 cu DJ-Set-urile din curtea interioară, iar muzica a răsunat pe scenele din fața și din spatele UVT după ora 18:00, aducându-i în lumina reflectoarelor pe Matei Ioachimescu, PERCUSSIONescu (Irina Rădulescu, Daria Achim, Maria Rizea) & The Romanian Flute Ensemble, Omu Gnom (cu DJ Undoo), Frate Gheorghe, MCs United (Dani Tobe, Gaseb, Kaos INK, MCx Woodie, Megga Dillah & One Lion, w/ DJ Mack), Pavilionul din Plastic, ZoleeVee, Maică-ta, B.Mike, No’Dj, IST, BKB’ și Kuky!
Recitalul om la lună a fost una dintre atracțiile serii. În câteva zeci de minute spațiul de la scena pricipală s-a dovedit neîncăpător, așa că unii au văzut concertul mai de la distanță, din parcare.
Dezamăgiți au fost însă fanii Vama, trupă care, din motive de sănătate, n-a mai putut ajunge la Timișoara.
Dar organizatorii au reușit rapid să găsească un nume la fel de îndrăgit de majoritatea, așa că pe scenă a urcat în aceeași seară Bosquito, spre bucuria miilor de tineri admiratori.