Vremea în Banat și Crișana
Meteorologii anunță o zi cu cer senin și vreme răcoroasă în zona de vest a țării.

Articol de Radio Timișoara, 20 octombrie 2024, 04:50
Astăzi, vremea va fi frumoasă, dar răcoroasă dimineața și noaptea în zonele joase de relief. Cerul va fi mai mult senin.
Vântul va sufla slab la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, în prima parte a zilei. Izolat, în zonele depresionare, vor fi condiții de ceață în cursul dimineții și al nopții.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 18 grade, iar cele minime între -2 și 4 grade, mai ridicate la deal, până la 8…9 grade.
Mâine, vremea se va menține frumoasă, iar temperaturile vor crește ușor. Cerul va fi mai mult senin.
Vântul va sufla slab la moderat. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață izolat, în zonele depresionare.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 și 20 de grade, iar cele minime între -1 și 5 grade, mai ridicate la deal, până la 10…11 grade, informează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara.