PNL Timișoara anunță alți 15 noi membri
PNL Timișoara își mărește echipa în perspectiva alegerilor parlamentare.
Articol de Radio Timișoara, 22 octombrie 2024, 16:57
Organizația municipală a PNL a prezentat 15 noi membri, universitari, medici și antrepenori, care s-au alăturat formațiunii.
“Discutăm aici de membrii componenții ai mediului universitar, din mediul de afaceri, din zona asistenței sociale. Avem astfel membri cu competențe excepționale în acest domeniu și performanțe. Vorbim despre o zonă de intelectuali care, de fapt, reprezintă profesiile liberale. Încercăm să întărim pilonul liberal al partidului, pentru că Timișoara, într-adevăr, are nevoie de specialiști care să aibă păreri personale pe zona politicilor publice. Oamenii aceștia au ceva de spus și de ce nu, poate, propunerea lor vor fi generat soluții care să aducă creștere la nivelul de trai pentru timișoreni”, spune președintele interimar al liberalilor timișoreni, Marilen Pirtea.
Președintele liberalilor timișoreni a mai declarat cu această ocazie că PNL crede în egalitatea de șanse, subliniind faptul că șase din noii membri prezentați sunt femei.