Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Doina Lemny, onorată de Universitatea de Vest: Timișoara este un model pentru Europa

Doina Lemny a fost curatoarea expoziției “Brâncuși: surse românești și perspective universale” de la Muzeul Național de Artă din Timișoara în anul Capitalei Culturale Europene.

Doina Lemny, onorată de Universitatea de Vest: Timișoara este un model pentru Europa

Articol de Radio Timișoara, 23 octombrie 2024, 17:13

Doina Lemny, doctor în istoria artei, muzeografă și cercetătoare la Centrul Pompidou Paris, specializată în opera lui Constantin Brâncuși, a fost onorată cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara.

Doina Lemny și-a dedicat mai bine de 30 de ani pentru a-l studia pe Brâncuși și pentru a-i înțelege arta, descoperiri împărtășite în cele zece volume despre viața și opera sculptorului.

Pentru mine, această numire la Timișoara îmi confirmă faptul că timișorenii m-au adoptat cu adevărat, pentru că mi-am făcut pur și simplu prieteni în mediul academic, pe care îi respect enorm și care mă respectă și prin acordarea acestui titlu. E locul care mă atrage cel mai mult din țară, ca să vă spun drept, nu pentru că sunt la Timișoara, ci pentru că am descoperit o viață culturală extrem de importantă și pentru acest amestec de populații care nu-și pun problema de origine. E un model pentru Europa, Timișoara”, spune Doina Lemny.

Acesta este cel de-al doilea titlu de Doctor Honoris Causa pe care cercetătoarea îl primește, după cel de la Universitatea din Târgu Jiu.

Codex Aureus, expus pentru prima dată în ultimul sfert de secol
Cultură duminică, 17 noiembrie 2024, 15:03

Codex Aureus, expus pentru prima dată în ultimul sfert de secol

Codex Aureus a fost expus, pentru prima dată în ultimul sfert de secol, în cadrul unui eveniment festiv al Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia....

Codex Aureus, expus pentru prima dată în ultimul sfert de secol
Expoziția-eveniment “Luminile lui Caravaggio” s-a deschis pentru public la Timișoara
Cultură sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 16:45

Expoziția-eveniment “Luminile lui Caravaggio” s-a deschis pentru public la Timișoara

Muzeul Naţional de Artă Timişoara a vernisat expoziţia “Luminile lui Caravaggio” Tabloul “Băiat mușcat de șopârlă”, din 1597,...

Expoziția-eveniment “Luminile lui Caravaggio” s-a deschis pentru public la Timișoara
Soundtrack special pentru expoziția “Luminile lui Caravaggio” de la Timișoara
Cultură sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 08:01

Soundtrack special pentru expoziția “Luminile lui Caravaggio” de la Timișoara

Expoziția „Luminile lui Caravaggio” își deschide porțile astăzi, la Muzeul Național de Artă din Timișoara. Expoziția este o...

Soundtrack special pentru expoziția “Luminile lui Caravaggio” de la Timișoara
John Malkovich, revine pe scena Naționalului din Timișoara: Nu aș renunța la teatru
Cultură miercuri, 13 noiembrie 2024, 18:53

John Malkovich, revine pe scena Naționalului din Timișoara: Nu aș renunța la teatru

Actorul american John Malkovich se află la Timișoara pentru a pregăti cele trei reprezentații de pe scena Teatrului Național. John Malkovich...

John Malkovich, revine pe scena Naționalului din Timișoara: Nu aș renunța la teatru
Cultură miercuri, 13 noiembrie 2024, 11:55

Zilele Icoanei, la sfârşitul săptămânii, la Deva şi la Mănăstirea Crişan

O nouă ediţie a Zilelor Icoanei, o manifestare care îşi propune să promoveze arta şi cultura bizantină, va avea loc în perioada 16-17...

Zilele Icoanei, la sfârşitul săptămânii, la Deva şi la Mănăstirea Crişan
Cultură luni, 11 noiembrie 2024, 11:50

“Armata de teracotă” a primului împărat chinez, expusă la Complexul Muzeal Arad

Replici fidele ale unor statui descoperite în secolul trecut, care formează „Armata de teracotă” a primului împărat chinez, vor putea fi...

“Armata de teracotă” a primului împărat chinez, expusă la Complexul Muzeal Arad
Cultură duminică, 10 noiembrie 2024, 14:19

Ultimele pregătiri pentru expoziția „Luminile lui Caravaggio” de la Timișoara

Muzeul Național de Artă din Timișoara face ultimele pregătiri pentru deschiderea expoziţiei „Luminile lui Caravaggio”. Lucările au...

Ultimele pregătiri pentru expoziția „Luminile lui Caravaggio” de la Timișoara
Cultură sâmbătă, 9 noiembrie 2024, 21:20

Expoziție-eveniment la Timișoara, după 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Pentru a marca ziua căderii Zidului Berlinului, la Timișoara a fost vernisată expoziția „Aufarbeitung. RDG și România în cultura...

Expoziție-eveniment la Timișoara, după 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului