Victorie la scor, la debutul preliminariilor Euro
Naţionala de futsal a României a învins echipa Germaniei cu scorul de 6-0 (3-0), joi seara, la Târgu Mureş, la debutul său în Grupa 1 a preliminariilor EURO 2026.
Articol de Adrian Schindarli, 13 decembrie 2024, 07:32
Tricolorii au deschis scorul după numai 13 secunde de joc şi au câştigat categoric, golurile fiind marcate de Istvan Hadnagy (00’13”, 19’02”), Andor Balint (04’44”, 24’27”), Darius Nastai (36’33”) şi Mihnea Toader (39’39”). Ultimii doi jucători sunt foști componenți ai echipelor din Deva și Timișoara.
România a ratat un penalty, prin Andor Balint (17) și a avut şi trei bare, prin Andrei Crăciun (08’42”), Andor Balint (35’13”) şi portarul Petrişor Toniţă (37’29”). Germania a avut şansa golului de onoare, dar Christopher Wittig a trimis în bară (29’09”).
Selecţionerul Endre Kacso a început cu următorul ”cinci”: Petrişor Toniţă – Richard Iszlai, Daniel Araujo, Bogdan Covaci, Istvan Hadnagy. Rezerve au fost Roberto Voin (de la ACS West Deva) – Sergiu Gavrilă, Mihnea Toader, Vlăduţ Dudău, Tamas Kusmodi, Darius Nastai, Răzvan Butnaru, Andor Balint, Andrei Crăciun.
România va juca următorul meci pe 17 decembrie, tot la Târgu Mureş, contra Ucrainei.
Prima noastră reprezentativă face parte din Grupa A, alături de Ucraina, Germania şi Cipru. Câştigătoarea grupei se va califica la EURO 2026.