Vremea în vestul țării
Astăzi, vremea va continua să se încălzească, cu temperaturi mai ridicate decât cele normale perioadei în majoritatea regiunii.
Articol de Radio Timișoara, 19 decembrie 2024, 04:50
Cerul va fi variabil însă spre sfârșitul nopții, dinspre vest, se va înnora, iar izolat va ploua slab.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări trecătoare spre sfârșitul intervalului în nordul Crișanei. Pe arii restrânse, în zonele joase de relief, dimineața se va semnala ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 15 grade, iar cele minime între -3 și 3 grade, mai ridicate la deal spre 5…6 grade.
Mâine, vremea va deveni în general închisă și va începe să se răcească Cerul va fi mai mult noros.
Pe arii extinse vor fi precipitații sub formă de ploaie iar la munte mixte. Noaptea, în zonele de deal, ploile se vor transforma în lapoviță sau ninsoare, iar la munte vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În sudul Banatului cantitățile de precipitații vor fi moderate, spre 10…15 l/mp.
Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări locale spre seară și noaptea, mai ales în vestul regiunii, cu viteze ce la rafală vor atinge în general 45…55 km/h. Izolat va fi ceață.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 7 și 12 grade, iar cele minime între -1 grad în nordul Crișanei și 4 grade în sud-estul regiunii, informează Serviciul Regional de Prognoză din Timișoara.